Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare, acuzat de bullying. Un elev susţine că este jignit frecvent: "M-a intimidat, m-a speriat"

Anchetă la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare, după ce un elev de clasa a 12-a l-a acuzat pe unul dintre profesori că îl jigneşte frecvent. Băiatul mărturiseşte că îi este frică până să mai participe la orele dascălului, însă conducerea Seminarului susţine că elevul exagerează.

de Redactia Observator

la 03.05.2023 , 07:36

Andrei este elev în clasa a XII a la Seminarul Teologic din Baia Mare. El susţine că de câteva luni este victima bullying-ului. Mai exact, unul dintre profesori l-ar fi jignit în repetate rânduri. Ultima dată chiar săptămâna trecută, când elevul ar fi încurcat subiectul la o lucrare de control.

Andrei Robaş, elev: A spus că lucrarea este anulată şi să o dau din nou la altă oră a dânsului. A început să urle foarte foarte puternic, m-a intimidat, m-a speriat. Credeam că va exercita acte de violenţă. Am început tot să tremur. 

Mama băiatului a depus mai multe plângeri. Atât la Parchet, cât și la Inspectoratul școlar, dar și la Seminarul Teologic.

Vezi și

Ce spune directorul Seminarului Teologic

Pe acelaşi subiect

Natalia Robaş, mama elevului: L-a umilit în mod repetat. Eşti ciudat. eşti aşa. Mi-a zis aşa: mama, dacă nu-i răspund strigă, urlă foarte tare, dacă îi răspund îmi adresează cuvinte jignitoare şi colegii râd. Eu ce mă fac? 

Mihai Pop, ISJ Maramureș: Am înregistrat o plângere a unei mămici. Am direcţionat-o spre doi colegi. În zilele următoare va fi investigată situaţia şi vom da o rezoluţie. 

Conducerea unității de învățământ susține că în cei 20 de ani de activitate pe numele profesorului nu a fost înregistrată nicio plângere.

Marius Nechita, director Seminarul Teologic Baia Mare: Elevii spun că tot ceea ce prezintă mama elevului este denaturat. La un moment dat profesorul s-ar fi exprimat: de ce stai cu capul în pumni pentru că eşti om, nu extraterestru. Ei, un cuvânt care copilul s-asimţit jignit. 

Potrivit ultimelor statistici, numărul cazurilor de bullying a crescut alarmant în școlile din România. Peste 10.000 de elevi au fost victime ale acestui fenomen în ultimul an, însă, în realitate, numărul ar fi mult mai mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare, acuzat de bullying. Un elev susţine că este jignit frecvent: "M-a intimidat, m-a speriat"