Profesorul din Târgu Jiu prins în pat cu o elevă de 16 ani, chiar de către mama ei, a fost reținut. Femeia îi bănuia de luni întregi
Profesorul de informatică din Târgu Jiu care a fost prins în timp ce întreținea relații sexuale cu o elevă de 16 ani, într-un apartament, a fost reținut pentru 24 de ore și va ajunge în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Poliția a fost sesizată chiar de mama fetei, cea care a descoperit idila bărbatului de 43 de ani.
Deși inițial l-au lăsat pe profesor în libertate, polițiștii au decis pe 31 ianuarie să-l rețină pentru 24 de ore. "La data de 31 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. La data de 5 decembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către o femeie, din comuna Logrești, cu privire la faptul că fiica sa minoră ar fi întreținut relații sexuale cu o persoană majoră", au precizat reprezentanții Poliției.
"Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în perioada iulie-noiembrie 2022, minora de 16 ani ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu un bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale", a transmis IPJ Gorj.
Mama fetei i-a prins pe cei doi în timpul actului sexual
Mama fetei bănuia că între cei doi există legături nepotrivite și a urmărit-o. Așa a surprins-o chiar în momentul în care adolescenta întreținea relații sexuale cu profesorul, într-un apartament din Târgu Jiu, și a alertat poliția. Adolescenta a fost examinată de un medic legist, apoi a fost audiată în prezența unui psiholog, urmând să fie consiliată și psihologic.
Fata de 16 ani ar fi început relația cu profesorul de informatică în urmă cu o jumătate de an, dar îl cunoștea pe acesta de mai mult timp, pentru că i-a fost profesor până în clasa a VIII-a. Pe numele bărbatului polițiștii au deschis un dosar penal.
El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. Inițial, la finalul audierilor, oamenii legii au decis că acesta poate fi cercetat în libertate. În paralel, Inspectoratul Școlar din Gorj a deschis o anchetă în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰