Video Programul DiscoverEU. Cine sunt tinerii care vor putea călători gratuit prin Europa cu trenul. Comisia Europeană pune la bătaie 35.500 de permise
Tinerii rezidenţi într-un stat al Uniunii Europene sau într-o ţară asociată la programul ErasmusPlus vor putea primi permise de călătorie pentru a descoperi Europa cu trenul. Această iniţiativă aparţine programului DiscoverEU, care dispune în total de 35.500 de permise gratuite.
Comisia Europeană a lansat pe 16 aprilie cea mai recentă rundă de înscrieri în cadrul inițiativei DiscoverEU. Acesta se va încheia marți, 30 aprilie, la ora 13:00.
În total, sunt disponibile 35.500 de permise de călătorie. Pentru a obține unul, tinerii născuți între 1 iulie 2005 și 30 iunie 2006 pot participa la un quiz cu cinci întrebări despre UE și o întrebare suplimentară pe Portalul european pentru tineret. Candidații selectați vor primi un permis gratuit de transport feroviar pentru a călători în Europa timp de până la 30 zile, între 1 iulie 2024 și 30 septembrie 2025.
Peste 1 milion de tineri au aplicat la programul DiscoverEU
Cererea de propuneri este deschisă candidaților din Uniunea Europeană și din țările asociate la programul Erasmus+, inclusiv Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Titularii de bilete își pot planifica propriile rute sau se pot inspira din cele existente. De exemplu, ei pot descoperi o rută lansată anul trecut, care se axează pe orașe și locuri care fac ca Uniunea Europeană să devină „frumoasă, durabilă și favorabilă incluziunii”, în conformitate cu principiile noului Bauhaus european.
Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei acțiuni pregătitoare a Parlamentului European. Acesta este integrat în programul Erasmus+ 2021-2027. Din 2018, peste 1 milion de candidați și-au depus candidatura pentru 284.000 de permise de călătorie disponibile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰