Video Proiectul de lege controversat care poate duce la finalizarea unor hidrocentrale de pe Jiu. Lucrările, blocate de ecologişti
În lupta pentru reducerea dependenţei faţă de gazul rusesc, România face un prim pas pentru a-şi diversifica sursele de producţie. O serie de hidrocentrale noi, blocate în instanţă de ecologişti, ar urma să funcţioneze fără aviz de la ministerul Mediului.
Cele trei hidrocentrale de pe râul Jiu - Bumbeşti, Livezeni şi Dumitra, împreună cu hidrocentrala de la Răstoliţa, ar putea să asigure curent electric pentru 200 de mii de gospodării, spun experţii. Puterea lor instalată este de aproape 100 de megawati - asta inseamnă sub 1 la sută din totalul de energie pe care o produce România.
Deşi sunt construite în proporţie de 90 la sută, ele au fost blocate în ultimii ani de ONG-uri, care au reclamat că lucrările vor afecta atât debitul râului pe porţiunea respectivă, dar şi habitatele peștilor, reptilelor și vidrelor.
Proiectul de lege presupune ca aceste hidrocentrale să fie scoase, în primul rând, din aria protejată pentru a nu mai fi contestate de ecologişti şi, apoi, declarate obiective strategice de interes national. Astăzi, a trecut de Senat propunerea ca aceste hidrocentrale să funcţioneze fără aviz de la Ministerul Mediului, Senatul fiind prima cameră sesizată. La momentul la care vorbim, energia produsă cu ajutorul râurilor şi lacurilor reprezintă 20-30% din totalul de energie produsă de România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰