Video Paradoxul românesc. Cum am ajuns să tremurăm de frica facturilor, deşi avem cel mai performant sistem energetic din Europa

Anul 1968. Între Orşova şi Drobeta Turnu Severin începe construirea celei mai importante centrale hidroenergetice din România: Porţile de Fier 1. Europa priveşte cu uimire avântul româno-iugoslav. Se inundă Orşova Veche, insula Ada Kaleh dispare cu totul sub Dunăre. Un baraj uriaş, proiectat să reziste unui cutremur de peste 9 grade pe scara Richter se ridică la 15 kilometri de Drobeta Turnu Severin. Navigaţia pe Dunăre e realizată printr-un sistem de ecluze. La mai bine de jumătate de secol de la deschiderea şantierului, Porţile de Fier 1 rămâne un vârf de lance în industria energiei.  

Hidrocentrala a fost retehnologizată între 1997 şi 2007

"Este o centrală mare. Cred că este cea mai mare din Europa, până la Volga. Putem să spunem că e un colos industrial", a declarat Valeriu Ştefan Manţog - director sucursala " Hidrocentrale Porțile de Fier". 6 grupuri de producţie, fiecare cu câte o turbină care poate înghiţi, într-o singură secundă, 8.700 de metri cubi de apă. Ca simplu vizitator, rămâi mut de uimire când afli că zidul uriaş este, de fapt, peretele barajului care ţine prizoniere apele Dunării. La Porţile de Fier se produce 15% din energia pe care o consumă România. Hidrocentrala a fost retehnologizată între 1997 şi 2007. Este acum prima salvare în caz de avarie naţională.

"Noi, în maximum 3 minute, 5 minute, suntem conectaţi la reţea. Putem injecta în sistem, cu fiecare dintre ele, 190 de MW. Ceea ce înseamnă foarte mult pentru sistemul energetic", mai spune Valeriu Ştefan Manţog - director sucursala " Hidrocentrale Porțile de Fier". "Hidroelectrica se asigură, pentru că mulţi se întreabă, se asigură că are tot timpul în lacurile de acumulare energie potenţială, adică apă, disponibilă, ca, în caz de ceva, să poată să intervină", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Potenţialul energetic de la Porţile de Fier se împarte în mod egal între români şi sârbi

1164 de megavaţi pe oră. Atât se poate produce la Porţile de Fier, când toate turbinele sunt turate. Producţia este dictată de piaţă, cerinţă şi consum. Dar şi de cotele apelor Dunării. Când debitele sunt mici, producţia scade şi ea. Din cele 6 grupuri, doar două sunt în funcţiune în ziua în care vizităm centrala. 3 sunt în rezervă, gata să pornească dacă există solicitări. Cel de-al şaselea este în mentenanţă, după ce a încheiat un ciclu de 8 mii de ore de funcţionare. Potenţialul energetic de la Porţile de Fier se împarte în mod egal între români şi sârbi, investiţia fiind şi ea una comună. Un efort supraomenesc pentru un vis mare: independenţă energetică. Numai că dorinţa comuniştilor s-a izbit de planurile capitaliştilor postdecembrişti.

Deşi are unul dintre cele mai mici preţuri de producţie, energia din sistemul hidro ajunge la consumatorul final tot scumpă. Asta deoarece în factură regăsim costul de producţie, transport, cogenerare şi TVA ul. Şi, paradoxal, chiar preţul certificatelor verzi. Asta în ciuda faptului că ne aflăm într-un loc în care se produce energie verde. 14.5 euro este preţul care va fi adăugat la fiecare megawatt produs, doar pentru certificatele verzi, din 2022. În prezent, ele încarcă facturile producătorilor cu 13 euro/MW. Cu alte cuvinte, natura ne ajută să producem energie ieftin însă preţul scapă de sub control odată ce energia iese din hidrocentrală.

"Noi vindem energia la un preţ şi la consumator ajunge energia la un cu totul alt preţ. Preţul de cost se situează undeva la 120-130 de lei MW. Hidroelectrica, de exemplu, pentru acest an, furnizează energie electrică la un preţ de 250 de lei", a declarat Bogdan Badea, preşedintele Hidroelectrica. Şi totuşi, acasă la noi, ajungem să plătim pe kilowat/oră şi de trei ori mai mult decât preţul cu care energia pleacă de la producător.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰