Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest al poliţiştilor, de Ziua Naţională a României. Europol cere să nu mai fie amendat niciun român începând din 1 decembrie

Sindicatul Europol a anunţat într-o postare pe Facebook că de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, începe prima etapă a protestului faţă de nerespectarea legii salarizării. Recomandarea Europol este ca poliţiştii să acorde doar avertismente scrise sau verbale şoferilor şi să nu aplice amenzi, pentru a arăta importanţa rolului lor în societate.

de Redactia Observator

la 01.12.2021 , 11:36

Membrii sindicatului politistilor europeni, EUROPOL, protesteaza fata de decizia guvernului de a plafona veniturile salariale - 24 februarie 2021 Membrii sindicatului Europol anunţă proteste în toată ţara - Hepta / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Sindicatul Europol a conceput un program al protestelor faţă de neaplicarea legii salarizării. Conform unei postări pe pagina oficială, Europol recomandă poliţiştilor să fie mai empatici cu cei care încalcă legea contravenţională şi să aplice doar avertismente scrise şi verbale începând cu 1 decembrie şi până la rezolvarea problemei. 

"Vedem că respectarea Legii este facultativă în “Statul de drepți” al președintelui Iohannis și asta pentru că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, votată de toate partidele care acum formează majoritatea (PNL, PSD, UDMR), se intenționează a fi suspendată și în anul 2022. Cu alte cuvinte, sute de mii de bugetari vor rămâne în continuare cu inechitățile și discriminările salariale pe care din 2010, tot guvernanții le-au generat.

Polițiștii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007 polițiștii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul nostru a fost creșterea salariului minim pe economie, pentru că altfel, aveam și acum salariu de 1100 lei, cum era în 2013", anunţă Sindicatul Europol.

Articolul continuă după reclamă

Ce revendicări are Sindicatul Europol

Pe acelaşi subiect

Revendicările noastre vizează exclusiv aplicarea legilor în vigoare și în acest sens protestăm pentru:

  • aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 01 ianuarie 2022;
  • indexarea pensiilor militare cu indicele inflației;

Facem un apel către toți polițiștii, sindicalizați sau nesindicalizați, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activității. Vă reamintim că medicii și-au obținut drepturile salariale și majorări doar prin oprirea activității, cadrele didactice au avut zeci de mii de oameni în stradă, grefierii și-au apărat pensiile de serviciu prin refuzul de a mai intra în ședințele de judecată, inclusiv magistrații, care au același regim al interdicțiilor, au întrat în “grevă” pentru a protesta față de atacurile concertate asupra Justiției.

Care este programul protestelor organizate de poliţişti

De la cei tineri până la cei cu experiență, de la agenți la ofițeri, de la cei cu funcții de execuție la cei cu funcții de conducere, cu TOȚII trebuie să arătăm că suntem indispensabili într-o societate. De aceea vă cerem să distribuiți masiv programul protestelor și să participați activ la aplicarea măsurilor de protest, după cum urmează:

  • 1. Începând cu 1 decembrie 2021, să manifestați indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;
  • 2. În perioada 1-31 decembrie să completați notificările către unități în care să vă exprimați dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le aveți în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;
  • 3. Să fiți prezenți la protestele care vor avea loc:
    • în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);
    • în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;
    • în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.

Va fi pentru prima dată când polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice care asigură guvernarea țării și asta pentru a le aduce aminte că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care au votat-o toate partidele, trebuie să fie aplicată fără nicio excepție, de la 1 ianuarie 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Protest al poliţiştilor, de Ziua Naţională a României. Europol cere să nu mai fie amendat niciun român începând din 1 decembrie