Antena Meniu Search
x

Ce probe trebuie să treci pentru a face parte din trupele speciale ale poliţiei

Poliţia Română a scos la concurs 41 de posturi de agent de poliţie în specialitatea "acţiuni speciale", în cadrul SIAS. Sindicatul Europol a publicat pe site ce probe trebuie să treacă viitorii agenţi pentru a face parte din trupele speciale ale poliţiei.

de Redactia Observator

la 17.11.2021, 17:02

Au fost scoase la concurs 41 de posturi în cadrul SIAS
Au fost scoase la concurs 41 de posturi în cadrul SIAS - Hepta

La nivelul Poliției Române au fost scoase la concurs 41 de posturi vacante de agent de poliție în specialitatea “acțiuni speciale” existente în statele de organizare al Serviciului Independent pentru Intervenție și Acțiuni Speciale, al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București cât al inspectoratelor de poliție județene.

Acestea vor fi ocupate prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor care dețin studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.

"Pentru a candida pentru ocuparea unui asemenea post în structurile de acțiuni speciale ale Poliției Române, persoanele care doresc să acceadă în sistem trebuie să cunoască faptul că examenul constă în susținerea unei probe practice și a unei probe scrise ce constă în rezolvarea unui test-grilă conform tematicii și bibliografiei elaborate de Comisiile de concurs", arată Sindicatul Europol.

Ce probe trebuie să susţină candidaţii

Pe acelaşi subiect

Proba practică eliminatorie se va desfășura în perioada 14-19 decembrie 2021 și are un număr de trei componente, după cum urmează:

Componenta 1 – tragere cu armamentul (ședința de tragere nr. 7):

  • Arma utilizată: Pistol Glock 17;
  • Ţinta: ţinta piept nr. 6a cu cercuri;
  • Distanţa față de țintă: 10 metri;
  • Cartuşe alocate: 6 cartușe;
  • Număr de repetări exercițiu: 1;
  • Timp alocat: maxim 40 sec;
  • Priza: cu două mâini;
  • Poziţia de tragere: în picioare;
  • Poziţia de start: arma în poziţie de observare, alimentată, fără cartuș în camera cartușului, încărcătorul este încărcat cu 6 cartușe;
  • Evaluarea rezultatelor: conform baremului de evaluare prevăzut în anexa nr. 7  aferentă anunțului de concurs;
  • Modul de executare: trăgătorul, aflat în poziţie de tragere, la comanda „FOC” sau semnal sonor, încarcă, îndreaptă arma spre țintă, execută 6 focuri, după care, la comandă, descarcă, controlează şi revine în poziția de start.

Componenta 2 –  calități motrice, respectiv:

Pentru candidații bărbați:

  • La comanda start execută alergare de rezistență pe o distanță de 1000 de metri, contra timp;
  • După o pauză de 1 minut de la terminare, execută menținut în atârnat;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută genuflexiuni;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută abdomene;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută flotări;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută lovituri la sac timp de 2 minute fără întrerupere.

Pentru candidații femei:

  • La comanda start execută alergare de rezistență pe o distanță de 800 de metri, contra timp;
  • După o pauză de 1 minut de la terminare, execută abdomene;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută alergare de viteză;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută săritura în lungime de pe loc;
  • După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută lovituri la sac timp de 2 minute fără întrerupere.

Modalitatea de execuție a probelor practice:

  • candidatul execută toate probele numai în ținută sportivă adecvată anotimpului şi specificului componentei;
  • pentru executarea probelor candidatul are dreptul la o singură încercare;
  • candidatul trebuie să parcurgă în întregime probele şi elementele ce le compun, în ordinea stabilită prin prezentul anunț, respectând timpii de pauză corespunzători;
  • terminarea timpului de pauză dintre componentele evaluării calităților motrice este anunțat de către evaluator;
  • proba de rezistență se execută cu startul din picioare, iar alergarea începe la comanda evaluatorului, concomitent cu pornirea cronometrului;
  • proba de menținut în atârnat se execută la bară fixă câte un concurent/cronometru;
  • proba de genuflexiuni se execută prin coborârea şi ridicarea trunchiului în plan vertical cu brațele la ceafă, timp de două minute, fără pauză, câte un concurent/cronometru;
  • proba de flexie abdominală (abdomene) se execută din poziţia culcat pe spate, cu mâinile la ceafă şi sprijin la picioare, timp de două minute, fără pauză și se consideră corectă atunci când omoplații ating solul în extensie și trunchiul este la 900 cu picioarele, în flexie;
  • proba de flotări se execută din poziţia în sprijin culcat înainte, timp de două minute, fără pauze, câte un concurent/cronometru. Flotarea se consideră corectă când încheietura cotului este la 900 în flexie și 1800 în extensie, fără sprijin pe genunchi, coate sau abdomen pe durata execuției probei;
  • proba de viteză se execută cu startul din picioare, pe o distanță de 50 m, iar alergarea începe la comanda evaluatorului, concomitent cu pornirea cronometrului;
  • proba de săritură în lungime de pe loc se execută pe o suprafață plană și dură, câte un concurent.
  • La linia de plecare, candidatul se va așeza cu picioarele paralele și vârfurile așezate la linie fără să calce pe aceasta. Picioarele se flexează, iar brațele execută un balans dinspre înainte spre înapoi, concomitent cu extensia picioarelor și implicit executarea săriturii. Pentru evaluarea execuției se va măsura locul unde candidatul lasă ultima urmă (călcâiul, palma, șezutul etc.).
  • proba de lovituri la sac se execută cu echipament adecvat sportului de contact.

Componenta 3 –  autoapărare:

Modalitatea de execuție a probei:

  • se desfășoară pe suprafața de luptă amenajată în cadrul sălii de sport, sub forma unei reprize de 3 minute;
  • pentru protecția candidatului vor fi utilizate următoarele echipamente de protecție: cască, mănuși, tibiere, cochilie, iar candidatul poate folosi, ca echipament de protecție individual, proteză dentară proprie;
  • lupta începe la semnalul arbitrului;
  • zonele corpului asupra cărora loviturile sunt permise: cap, trunchi, coapse;
  • zonele corpului asupra cărora procedeele și/sau proiectările sunt permise: cap, gât, trunchi, membrele superioare și membrele inferioare;
  • zonele corpului asupra cărora loviturile sunt interzise: spatele capului, gât, zona inghinală.

PROBA SCRISĂ – rezolvarea unui test grilă

Această probă de concurs va consta în susținerea unui test grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandate conform anexei nr. 1, având ca scop verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului și va avea loc la data de 23 decembrie 2021.

Numărul de subiecte aferente testului grilă a cărui durată de rezolvare este de 3 ore, va fi stabilit de Comisia de concurs.

Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Ce probe trebuie să treci pentru a face parte din trupele speciale ale poliţiei