Protest al sindicaliştilor din comerţ la Ministerului Muncii. Printre revendicări, scutirea taxelor tichetelor de masă şi creşterea salariului minim
Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ, organizaţie afiliată CNS Cartel Alfa, protestează, luni, între orele 11:00 -13:00, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor, prin această acţiunea se atrage atenţia guvernanţilor că lucrătorii din comerţ au dreptul la condiţii de muncă şi salarii decente, relatează Agerpres.
Cerinţele protestatarilor
Astfel, revendicările principale invocate de către protestatari vizează: scutirea de taxe a tichetelor de masă şi de vacanţă; introducerea în Codul Muncii a coeficienţilor de ierarhizare şi a limitelor maxime şi minime ale sporurilor; indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflaţiei simultan cu creşterea salariului minim pe economie pentru a menţine echilibrul şi pentru a contracara impactul inflaţiei asupra nivelului de trai al angajaţilor; un contract colectiv de muncă la nivel naţional pentru a standardiza şi a proteja drepturile şi beneficiile lucrătorilor.
"În acest fel, se poate îndeplini obiectivul de acoperire a cel puţin 80% din angajaţi cu prevederile unui contract colectiv de muncă. Lucrătorii din comerţ resimt presiuni atât din partea angajatorilor care adesea îi menţin pe salarii mici, foarte mulţi fiind pe minimul pe economie, într-un domeniu în care productivitatea muncii este foarte ridicată şi profiturile la fel, dar şi din partea guvernului care le ignoră doleanţele. Taxarea suplimentară a bonurilor de masă reduce din veniturile câştigate de lucrători, venituri esenţiale care pentru un angajat din comerţ fac diferenţa. Creşterile salariale din sector vin adesea, dacă nu întotdeauna, pe fondul creşterii salariului minim pe economie, aflat la un nivel cu mult sub valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent", susţin sindicaliştii.
Conform Federaţiei Sindicatelor din Comerţ, "precaritatea lucrătorilor din comerţ se observă nu doar în salarizarea scăzută, dar şi în presiunile pe care schimbările tehnologice le are asupra profesiei - ascensiunea inteligenţei artificiale, creşterea mecanismelor de supraveghere şi control, dar şi problema productivităţii". "Toate aceste mecanisme ce promit un magazin mai prietenos pentru consumator nu fac decât să ducă la extenuare şi la un nivel de stres ridicat în rândul lucrătorilor (...)", precizează sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰