Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Protest încheiat cu succes pentru 300 de angajați. Vor primi primă de 3.000 de lei și mărire de salariu de 1.500 de lei

Au protestat şi au câştigat! Cei două mii de angajaţi de la cea mai mare rafinărie din ţară, Petromidia, au obţinut o majorare de salariu de o mie cinci sute de lei, după ce mulţi muncitori nu au vrut să mai înceapă lucrul azi-dimineaţă. S-au plâns că lefurile lor sunt mai mici decât cele din industria petrolieră şi nu au acceptat niciun compromis. 

de Redactia Observator

la 06.12.2022 , 20:57

Peste 300 de angajaţi ai rafinăriei Petromidia le-au transmis directorilor că vor salariile mărite chiar de luna aceasta, condiţii mai bune de muncă şi încadrarea într-o clasă de muncă ce le permite să iasă mai repede la pensie.

Muncitor: La un salariu de 3000 de lei nu prea cred că putem să supravieţim cu atâtea scumpiri.

Muncitor: Nu mai facem faţă cu facturile, utilităţile să le plătim, coşul zilnic. Pe noi nu ne încântă o sumă, o mânuţă de bani, pe care putem să o luăm astăzi şi până de Revelion o cheltuim.

Vezi și

Sindicaliştii au cerut directorilor o mărire de salariu de 1.500 de lei pe lună, dar conducerea le-a propus o primă de trei mii de lei acum şi renegociere în februarie. Angajaţii au respins oferta şi au primit alta.

Pe acelaşi subiect

Muncitor: La salariu, să ne facă la salariu. Că noi muncim. Restul poate să facă ce vrea.

Muncitor: Ne-au murit colegi, ne-au murit atâţia, degeaba. Ca să ce, să murim în continuare, pe banii cui? Măcar familiile noastre să beneficieze de ceva.

La ce înţelegere au ajuns

După şase ore de protest, directorii rafinăriei Petromidia şi angajaţii au ajuns la o înţelegere. Salariile vor fi majorate cu 1.500 de lei pe lună în următorii doi ani, dar nu de acum, ci din martie anul viitor.

Petromidia este cea mai mare rafinărie din România, controlată de KazMunayGas, compania petrolieră a statului kazah. La Năvodari se produce 30 la sută din necesarul intern de motorină şi benzină. Tot petrolul rafinat acolo este adus din Kazahstan, iar carburanţii sunt distribuiţi în benzinăriile Rompetrol. A doua cea mai mare rafinărie este Petrobrazi, deţinută de OMV Petrom, iar a treia - Petrotel a companiei Lukoil.

În trimestrul 3, cifra de afaceri a companiei Rompetrol Rafinare, care administrează Petromidia, fost de aproape două miliarde de dolari, dublu față de aceeaşi perioadă din anul trecut. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Protest încheiat cu succes pentru 300 de angajați. Vor primi primă de 3.000 de lei și mărire de salariu de 1.500 de lei