Racla Sfintei Parascheva a fost repusă în catedrală. Inima credinţei a bătut 8 zile în Iaşi: record de oameni în ziua Hramului
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă aseară în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, abia după ce rândul pelerinilor s-a redus considerabil. Slujba a fost ţinută de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de mii de credincioşi care au rămas în curtea catedralei pentru a se închina.
Puhoaie de creştini din ţară şi de peste hotare s-au adunat în aceste zile de pelerinaj pentru a o cinsti pe ocrotitoarea Moldovei. Aseară, mii de credincioşi au rămas la rând, chiar şi după ce racla cu sfintele moaşte a fost repusă în catedrală.
Anul acesta, pelerinii s-au putut închina şi la moaştele Sfântului Pantelimon, aduse de la o mănăstire de pe Muntele Athos. "Poporul român care se deosebeşte prin evlavia sa, prin buna-cuviinţă, şi s-a văzut acest lucru în mod deosebit în aceste zile, a primit aşa cum era firesc, cu multă credinţă, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon", ne-a spus un călugăr grec.
Record în ziua Hramului
Au fost zile şi nopţi de rugăciune. Pentru o săptămână, inima credinţei a bătut în capitala Moldovei.
În cele opt zile de pelerinaj, aproximativ 265 de mii de pelerini au trecut prin acest culoar pentru a se închina la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva. Cel mai mare timp de aşteptare a ajuns la 21 de ore, iar orele lungi de la rând s-au vazut şi în cazurile medicale. Au fost peste 600. Sute de forțe de ordine, cadre medicale şi voluntari au fost mobilizaţi la Iaşi, pentru sărbătoare. Iar 300 de preoţi le-au adus oamenilor alinare.
Chiar dacă anul trecut, numărul de pelerini a fost mult mai mare, anul acesta, recordul a fost bătut în ziua Hramului, când doar la slujbă au participat 35 de mii de persoane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰