Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Radu Stroe: "Vina aparţine exclusiv altor instituţii, nu Ministerului de Interne!"

Radu Stroe si-a anuntat oficial demisia, în cadrul unei declaraţii de presă sustinute la ora 15:00.

de Redactia Observator

la 23.01.2014 , 15:39

Declaratie presa, Radu Stroe

"Am decis să-mi depun demisia de onoare", a spus Radu Stroe.

Fostul ministru de Interne a continuat:

Vezi și

"Salvatorii de meserie nu trebuie sa patimeasca din cauza decidentilor politici. Ei sunt cei care au salvat şi vor salva în continuare viaţa oamenilor.

Vina aparţine exclusiv altor instituţii , şi nu Ministerului de Interne.

Îmi prezint scuze tuturor celor care prin unele declaraţii nefericite dar nu rău intenţionate le-am creat impresia de om relaxat sau indiferent sau care ţine de scaunul de ministru. Plecarea mea trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o ţară democratică."

Declarația lui Radu Stroe a fost urmată de cea a premierului Victor Ponta, care a afirmat că până la 1 februarie îi va găsi un înlocuitor. Până atunci însă, vicepremierul Gabriel Oprea va asigura interimatul la Ministerul de Interne.

"Am vorbit cu preşedintele ţării şi i-am făcut propunerea ca, pe o perioadă de interimat, vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Ministerului de Interne. De asemenea, am discutat cu copreşedintele USL, Crin Antonescu, şi cel mai probabil în jurul datei de 1 februarie vom avea propunerea pentru numirea unui nou ministru de Interne", a spus Ponta.

La nivelul conducerii PNL, o serie de vicepreşedinţi sau lideri de filiale au fost în favoarea ideii ca ministrului de Interne, Radu Stroe, să-i fie solicitată demisia din această funcţie ca urmare a modului în care a fost gestionată intervenţia în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

"Ar trebui să plece, dar nu e singurul vinovat. Cei doi nu ar fi murit dacă se intervenea la timp. Nu Chiper (secretar de stat în MAI - n.r.) trebuia să fie la cârmă, ci Stroe. Asta e o glumă că l-au demis pe Chiper", a declarat unul dintre vicepreşedinţii PNL pentru MEDIAFAX

Demisia ministrului de Interne vine în urma unei discuţii cu premierul Victor Ponta.

sursa: Antena 3

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Radu Stroe: "Vina aparţine exclusiv altor instituţii, nu Ministerului de Interne!"