Observator » Evenimente » Rafila: "Mulţumim celor de la SMURD, dar profesioniştii sunt la Ambulanţă". Arafat a lansat un atac dur

Rafila: "Mulţumim celor de la SMURD, dar profesioniştii sunt la Ambulanţă". Arafat a lansat un atac dur

Rafila: "Mulţumim celor de la SMURD, dar profesioniştii sunt la Ambulanţă". Arafat a lansat un atac dur - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 5 minute
Publicat la 29.07.2026, 17:41 | Modificat la 29.07.2026, 17:44

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, fondatorul SMURD, îl acuză pe fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila că prin declaraţia sa potrivit căreia îi respectă pe medicii şi personalul din UPU, pe colegii din SMURD şi pe pompieri, dar că 'profesioniştii' se află în serviciile de ambulanţă "alimentează dezbinarea într-un sistem care funcţionează doar prin colaborare, respect reciproc şi încredere". Arafat afirmă că, din punctul său de vedere, mandatul lui Rafila la Ministerul Sănătăţii a reprezentat „una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul integrat de urgenţă din România”, când, "în loc să fie consolidat, sistemul a fost supus unor tensiuni permanente şi unor încercări repetate de a pune componentele sale unele împotriva altora", "afectând coeziunea unui mecanism construit în peste trei decenii". Şeful DSU mai spune că după plecarea lui Rafila de la MS a colaborat "excelent" cu Alexandru Rogobete, din acelaşi partid, PSD, dar şi cu actualul ministru interimar, Cseke Attila.

"Am urmărit declaraţiile făcute de fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila la Gala Societăţii de Salvare din 27 iulie 2026. Pentru că ele vizează sistemul integrat de urgenţă, consider necesar să transmit următorul mesaj. Domnule fost ministru, am ales întotdeauna să nu răspund declaraţiilor dumneavoastră din perioada în care conduceaţi Ministerul Sănătăţii. Am considerat că sistemul integrat de urgenţă trebuie protejat de polemici şi de confruntări publice. De această dată însă nu pot trece cu vederea o declaraţie care loveşte în unitatea unui sistem construit pentru a salva vieţi", afirmă Raed Arafat pe Facebook.

Raed Arafat, fondatorul SMURD, reacţie dură

Şeful DSU şi fondatorul SMURD precizează că afirmaţia lui Rafila potrivit căreia îi respectă pe medicii şi personalul din Unităţile de Primiri Urgenţe, pe colegii din SMURD şi pe pompieri, dar că «profesioniştii» se află în serviciile de ambulanţă, este "nedreaptă" faţă de toţi cei care, "zi de zi, îşi fac datoria cu profesionalism şi dedicare". "Mai grav, este o afirmaţie care alimentează dezbinarea într-un sistem care funcţionează doar prin colaborare, respect reciproc şi încredere", subliniază Arafat. Şeful DSU adaugă că, din punctul său de vedere, mandatul lui Alexandru Rafila la Ministerul Sănătăţii a reprezentat "una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul integrat de urgenţă din România".

Articolul continuă după reclamă

"În loc să fie consolidat, sistemul a fost supus unor tensiuni permanente şi unor încercări repetate de a pune componentele sale unele împotriva altora, afectând coeziunea unui mecanism construit în peste trei decenii. Dacă sistemul integrat de urgenţă şi-a păstrat caracterul integrat şi nu a fost dezmembrat în acea perioadă, acest lucru s-a datorat faptului că miniştrii Afacerilor Interne şi prim-miniştrii care s-au succedat în timpul mandatului dumneavoastră au înţeles rolul şi importanţa acestui sistem şi au susţinut funcţionarea lui ca un sistem integrat, în beneficiul cetăţenilor", explică Arafat. Acesta arată că după plecarea lui Rafila din funcţie a colaborat "excelent" cu ministrul Sănătăţii care i-a succedat, Alexandru Rogobete, "din aceeaşi formaţiune politică din care" a făcut parte şi Alexandru Rafila, dar şi cu actualul ministru interimar, Cseke Attila.

"Împreună am reuşit să corectăm o parte dintre problemele create în perioada mandatului dumneavoastră, chiar dacă mai sunt încă multe lucruri de făcut. Spun acest lucru pentru a fi foarte clar: nu este şi nu a fost niciodată o dispută politică şi nici una între partide. Dacă ar fi fost, nu aş fi putut colabora atât de bine cu miniştrii care au urmat după dumneavoastră. Problema nu a fost apartenenţa politică, ci deciziile şi mesajele care au afectat funcţionarea unui sistem bazat pe colaborare, complementaritate şi respect reciproc", afirmă Arafat. Şeful DSU spune că nu poate fi de acord cu afirmaţia că profesioniştii se află doar într-o anumită componentă a sistemului, ci există în serviciile de ambulanţă, în Unităţile de Primiri Urgenţe, în SMURD, în structurile de pompieri, în dispeceratele medicale şi operative şi în toate componentele sistemului integrat de urgenţă.

"Fiecare dintre aceşti oameni are competenţe clar stabilite prin lege, responsabilităţi diferite şi un rol esenţial. Fiecare intervine în limitele competenţelor sale, iar tocmai această complementaritate face ca sistemul integrat de urgenţă să funcţioneze şi să salveze vieţi, în fiecare zi. În sistemul integrat de urgenţă nu există profesionişti mai buni şi profesionişti mai puţin buni. Există profesionişti cu competenţe diferite, complementare, care împreună fac posibilă salvarea de vieţi. Domnule fost ministru, sistemul integrat de urgenţă nu are nevoie de noi dezbinări. România are nevoie de un sistem unit, puternic şi respectat, în care fiecare profesionist este apreciat pentru rolul şi competenţele sale", consideră Raed Arafat.

Ce a spus Alexandru Rafila

Şeful DSU îl "îndeamnă" pe Rafila "să renunţe" la mesajele care "pun oamenii acestui sistem unii împotriva altora". "După tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, cred că avem cu toţii datoria de a construi punţi, nu de a ridica noi bariere. Respectul pentru sistemul de urgenţă înseamnă respect pentru toţi profesioniştii lui - pentru medicii şi asistenţii din serviciile de ambulanţă, pentru personalul din Unităţile de Primiri Urgenţe, pentru echipajele SMURD, pentru pompieri, pentru aviatori, pentru salvamontişti, pentru voluntari, pentru dispeceri şi pentru toţi cei care, indiferent de uniformă sau instituţie, îşi fac datoria cu profesionalism şi devotament. Pacienţii nu sunt salvaţi de o singură instituţie. Sunt salvaţi de un sistem integrat de urgenţă care funcţionează prin colaborarea tuturor. Acesta este sistemul pe care avem obligaţia să îl apărăm şi să îl întărim, nu să îl dezbinăm", încheie secretarul de stat Raed Arafat.

Pe acelaşi subiect

"Cred că trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi profesioniştilor din serviciile de urgenţă, aş vrea să discutăm foarte clar, serviciile de urgenţă reprezintă serviciile de urgenţă prespitalicească, serviciile de ambulanţă, cei de la unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe, să-i salutăm şi să le mulţumim şi celor de la SMURD, dar profesioniştii sunt în zona ambulanţei, le mulţumesc pentru tot ceea ce fac şi sunt convins că România este pe mâini bune când discutăm de situaţiile de urgenţă", a afirmat Alexandru Rafila în cadrul unei gale desfăşurate cu două zile în urmă.