Război între clanuri, poliţişti atacaţi la Bolintin Vale. Împuşcături şi bătaie cu răngi, bâte și topoare, pentru o fată (Video)
Scene incredibile s-au derulat, ieri, pe străzile din Bolintin Vale, Giurgiu, unde mai multe persoane, membrii a doua familii, s-au bătut cu rângi, bâte și topoare sub privirile îngrozite ale trecătorilor.
Scene incredibile s-au derulat, ieri, pe străzile din Bolintin Vale, Giurgiu, unde mai multe persoane, membrii a doua familii, s-au bătut cu rângi, bâte și topoare sub privirile îngrozite ale trecătorilor.
Scandalul, care ar fi pornit de la o fată, a avut loc în jurul orei 14.00, chiar în faţa sediului Poliţiei din localitate.
Mai multe echipaje de mascaţi şi poliţişti au intervenit pentru a linişti lucrurile, dar au fost atacaţi, la rândul lor, cu topoare.
"Bă, io-s poliţist, bă! Mă omoară", strigă unul dintre oamenii legii.
La un moment dat, în timpul încăierării, se aud împuşcături, iar un individ este filmat cum atacă cu toporul un alt bărbat prăbuşit la pământ.
Cineva se aude strigând: "Împuşcă-l! Asta e poliţie?".
În urma luptelor de stradă, 3 persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Dosar penal pentru tentativă de omor
În cadrul cercetărilor, oamenii legii au identificat 8 persoane implicate în acest scandal, o parte dintre acestea, împreună cu martorii au fost audiate.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativa de omor.
Până la acest moment au fost audiate 14 persoane.
De asemenea, au fost ridicate de la persoanele implicate obiectele folosite la agresiune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰