Razie a Poliţiei printre taximetriştii din Bucureşti. Defecţiuni tehnice majore, permise reţinute şi amenzi de zeci de mii de lei
Poliţiştii de la Brigada Rutieră au reţinut şase permise şi au dat amenzi în valoare de 32.000 de lei în două zile de controale care au vizat 158 de taxiuri din Capitală, în 15 cazuri fiind constatate defecţiuni tehnice majore, ceea ce reprezintă aproape 10% din numărul maşinilor verificate.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră au reţinut şase permise şi au dat amenzi în valoare de 32.000 de lei în două zile de controale care au vizat 158 de taxiuri din Capitală, în 15 cazuri fiind constatate defecţiuni tehnice majore, ceea ce reprezintă aproape 10% din numărul maşinilor verificate.
"În perioada 04-05 decembrie a.c., poliţiştii Brigăzii Rutiere au organizat o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi. Astfel, s-a urmărit eliminarea activităţilor ilicite în domeniul taximetriei, verificarea deţinerii documentelor de transport de persoane în regim taxi, verificarea stării tehnice, reducerea numărului de accidente rutiere şi impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.
Au fost verificate peste 158 de autoturisme şi au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 32.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie", anunţă poliţiştii.
Au fost reţinute 6 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce si au fost reţinute 15 certificate de înmatriculare pentru deficienţe tehnice majore.
"Totodată, au fost identificaţi 8 conducători de autoturisme care nu deţineau autorizaţie taxi valabilă, dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare", menţionează Poliţia.
Taximetrist în trafic fără permis de conducere
Conform poliţiştilor, la data de 4.12.2018, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 31 de ani care făcea transport public de persoane în regim de taxi, depăşind coloana de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului electric şi neavând asupra sa permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Acesta a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
În aceeaşi zi, a fost depistat un taximetrist în vârstă de 26 de ani care nu a dat bon fiscal la sfârşitul cursei.
La data de 5 decembrie, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 30 de ani care nu deţinea autorizaţie taxi valabilă, fiindu-i suspendat dreptul de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autovehiculul are expirată inspecţia tehnică periodică.
Poliţiştii recomandă persoanelor care utilizează serviciile de transport în regim taxi să solicite bonul fiscal la finalul cursei şi să nu încurajeze activităţile ilicite în domeniu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰