Video Reacţia companiei la care era angajat farmacistul-dealer de droguri din București. Bărbatul fura şi vindea pastilele expirate pe care trebuia de fapt să le distrugă
Farmacistul prins în flagrant când îi vindea droguri unui ofiţer sub acoperire aproviziona cu stupefiante festivaluri şi concerte mari. Procurorii l-au filat aproape un an şi înceracă acum să afle dacă nu cumva există vreo legătură cu grupul lui Vlad Pascu, şoferul ucigaş de la 2 Mai, care consuma oxicodonă. Individul a fost arestat pentru 30 de zile.
Farmacist ziua, traficant de droguri noaptea. Individul care lucra pentru un mare distrubutior de medicamente din România avea misiunea să distrugă pastilele expirate. În loc de asta, el le transforma în bani.
Este vorba despre fentanil şi oxicodonă, două medicamente care se dau numai pe reţetă bolnavilor de cancer în stadiu terminal. Farmacistul dealer le arunca însă pe piaţă şi potrivit procuorilor subtanţele ajungeau la concerte şi festivaluri.
Interceptări DIICOT
- COLABORATOR: (...) Am niște cereri pentru tine că cică sunt nişte concerte weekendul viitor. Da, weekendul viitor sunt 2 sau 3 concerte aici în București, festivaluri.
- COLABORATOR: 8,9, ( n. este vorba de 8, 9 septembrie) sunt 2 sau 3 aici şi unul prin Prahova.
- COLABORATOR: Îmi trebuie neapărat fentanil de 100, oxi…
- Cum fac rost dealerii de droguri de fentanil si oxicodonă. Un farmacist din Bucureşti a furat pentru ei pastile de...
- Mihai Pascu, în haine de jogging la controlul judiciar. Tatăl șoferului drogat care a omorât cu mașina doi...
- Închisoare cu suspendare pentru moartea lui Vlad, tânărul strivit în propria maşină de poarta de intrare în...
- Prima reacţie a tatălui lui Maru, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu. Pe cine dă vina pentru cum a ajuns fiul său
"Noi nu suntem toxicomani, noi suntem oxicomani!" Oxicodona era si drogul preferat de gaşca lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a ucis doi tineri în 2 Mai. Dealerul lui Pascu a spart Spitalul Floreasca să facă rost de acest drog. "Nu vreau să mă lege aştia pentru două cutii de oxi", spunea Maru pe filmare.
Farmacistul în schimb avea subtanţele periculoase, la îndemână.
- COSTI: La asta la Lunaldin, gândește-te că mi-ai cerut de 200 şi de 400, este şi de 300 şi de 600. ( n.r. este vorba de concentrație)
- COLABORATOR: Ăla de 600 este lux.
- COSTI: Am puțin, dar să îmi zici ce să pregătesc.
- COSTI: Tu vezi cum merg astea, şi îmi dai un feedback.
- COLABORATOR: Deci eu ce ți-am trimis, ți-am trimis pe cerere clară…
- COSTI: Când vrei să ne mai vedem? Săptămâna asta sau cea în care încep concertele?
- COLABORATOR: Când consideri că ai putea tu să îmi aduci ca să îi pun la dispoziție pentru că eu am nevoie…
Individul a fost intercepetat luni de zile şi le-a vândut droguri mai multor ofiţeri sub acoperire.
"Suspectul principal a fost denunţat chiar de cel căruia îi livra pastilele, colaboratorul, cu care se cunoştea încă din 2010, potrivit declaraţiilor date în faţa procurorilor. Au lucrat împreună, la una dintre farmaciile din Bucureşti. "Afacerea" a început în 2019 când au început să discute despre scoaterea medicamentelor cu regim de stupefiante din circuit pentru a le vinde consumatorilor. La început au pus pe piaţă ilegal oxicodonă, dar de un an, şi fentanil", transmite Bianca Iacob, reporter Observator.
Medicamentele erau ţinute în depozitul firmei pentru care suspectul lucra. "În momentul în care discutăm despre comercializarea fentanilului pe piaţa la negru apar probleme pentru că nu mai există controlul medicului de specialitate. Sunt de o gravitate extremă. Foarte mulţi dealeri nu înţeleg periculozitatea şi merg pe a produce bani", spune Gigel Lazăr, CIADO.
Reacţia companiei farmaceutice
Printr-un comunicat... compania farmaceutică anunţă că din inventarul lor nu lipseşte niciun medicament, dar şi că se delimitează de acţiunile bărbatului.
„Firma noastră a luat la cunoștință, din presă și de la autorități, în cursul zilei de ieri, despre suspectul vizat în cazul de furt de produse. Ne delimităm, ferm, de faptele persoanei cercetate și vă informăm că s-a dispus desfacerea contractului de muncă. Managementul colaborează cu organele de anchetă, pentru elucidarea cazului. Publicul va afla adevărul pe măsura ce rezultatele anchetei aflate în derulare ne vor fi aduse la cunoștință. Menționăm că inventarele, dispuse și efectuate de echipele de auditori, nu au evidențiat lipsuri. Colegii din toată țara speră că munca lor va continua să fie apreciată, în ciuda acestui incident major, pe care îl regretăm cu toții“, transmite compania farmaceutică.
Farmacistul a mai avut pobleme cu legea. În urmă cu câţiva ani, a fost prins conducând beat maşina companiei. Avea o alcoolemie de 1,40 la mie, dar a scăpat cu o amendă penală de 7500 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰