Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacția lui Valeriu Gheorghiță, după decizia CEDO privind vaccinarea obligatorie

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat că nu se va impune imunizarea obligatorie, după decizia CEDO de joi în speța Vavřička și alții vs. Republica Cehă.

de Daniel Murărescu

la 08.04.2021 , 17:26

medicul militar Valeriu Gheorghiță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta
  • CEDO stabileşte în hotărârea de joi că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia împotriva a nouă boli - între care difterie, tetanos, poliomielită - nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la "dreptul la respectarea vieţii private". Decizia ar putea avea aplicabilitate și în cazul COVID-19

"Nu e cazul de acest lucru, nici nu a fost pusă în discuție, vreodată, în România. Vaccinarea este gratuită, voluntară și se face cu vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului", a transmis Valeriu Gheorghiță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţi ai unor copii cărora li s-a refuzat accesul la o grădiniţă, din cauză că nu au fost vaccinaţi, în Cehia, a stabilit joi că vaccinarea obligatorie este "necesară într-o societate democratică", într-o hotărâre a instanţei sale supreme, Marea Cameră, relatează AFP.

"Această hotărâre susţine posibilitatea unei vaccinări în condiţiile actualei epidemii Covid-19", comentează un jurist specialist în CEDO, Nicolas Hervieu, profesor la Sciences Po Paris. Juristul subliniază asupra unei "marje de apreciere lăsată de către Curte statelor în politica lor a vaccinării". Hotărârea CEDO "constată un consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în discuţie de efecte secundare inevitabile, odată ce există un control ştiinţific strict", apreciază el.

Articolul continuă după reclamă

România continuă vaccinarea cu AstraZeneca

Valeriu Gheorghiță a anunțat că România va continua imunizarea cu serul AstraZeneca. "Se continuă vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă", a declarat medicul militar. "Temporizarea sau renunțarea la vaccinare ne poate aduce la forme severe de îmbolnăvire, atât pe noi cât și pe cei din jurul nostru", a argumentat Gheorghiță.

"Boala se asociază cu un risc considerabil de spitalizare,deces, inclusiv prin evenimente trombotice. Pe de altă parte, evenimentele trombotice raportate post-vaccinare sunt posibile în cazuri foarte rare, iar beneficiile vaccinării depășesc cu mult riscurile care survin după vaccinare legat de aceste potențiale evenimente trombotice. Ca atare, având în vedere contextul epidemiologic din România este important să se continue vaccinarea împotriva Covid cu toate produsele vaccinale disponibile. Este imperios necesar ca un procent cât mai ridicat din populație să se vaccineze cât mai curând posibil pentru a opri efectele acestei pandemii. Temporizarea sau renunțarea la vaccinare ne poate aduce la forme severe de îmbolnăvire, atât pe noi cât și pe cei din jurul nostru. Mai mult, ne poate compromite atingerea acelei imunități de grup pe care ne dorim toți să o atingem pentru a stopa efectele pandemiei. Toate autoritățile din domeniu și specialiștii din sistemul medical monitorizează în permanență toate datele științifice disponibile, atât cele existente cât și cele care urmează să fie publicate privind vaccinarea, indicațiile, profilul de siguranță, datele de eficacitate atât la AstraZeneca cât și la celelalte vaccinuri autorizate", a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Reacția lui Valeriu Gheorghiță, după decizia CEDO privind vaccinarea obligatorie