Coşmarul pasagerilor care au plătit zeci de mii de dolari pentru o croazieră fără sfârşit. Ce au păţit
Peste 200 de pasageri care au plătit zeci de mii de dolari pentru a locui ani întregi la bordul unui vas de croazieră au fost obligaţi să coboare în Cambodgia, după ce compania care deţine nava a suspendat operaţiunile. Proprietarii invocă scumpirea combustibilului din cauza războiului din Iran. Vasul a părăsit portul fără niciun pasager la bord, iar oamenii spun că nu ştiu dacă îşi vor putea continua vreodată călătoria.
Vasul de croazieră Villa Vie Odyssey a părăsit Cambodgia miercuri dimineaţă, după ce peste 200 de pasageri au fost debarcaţi forţat în oraşul-port Sihanoukville. Aceştia plătiseră sume de ordinul zecilor de mii de dolari pentru a locui pe navă pe termen lung, unii dintre ei cu intenţia de a petrece ani întregi pe mare, scrie Reuters.
Compania Villa Vie Residencies, cu sediul în Florida, Statele Unite, a anunţat săptămâna trecută suspendarea operaţiunilor. Reprezentanţii săi au explicat că majorarea preţurilor la combustibil, provocată de războiul din Iran, a făcut ca menţinerea croazierei să devină mult prea costisitoare.
Vasul de croazieră a plecat fără pasageri, după ce aproximativ 100 au rămas în Cambodgia
Potrivit lui Taing Sochitkrishna, şeful departamentului de turism din Sihanoukville, nava a părăsit portul fără niciun pasager la bord, dar cu aproximativ 50 de membri ai echipajului.
În jur de 100 dintre persoanele debarcate au rămas în Cambodgia, în timp ce mulţi alţi pasageri au luat avionul către alte destinaţii din lume.
Marţea trecută, înainte de plecarea vasului, pasagerii şi-au recuperat ultimele bunuri personale de la bord. Mulţi dintre ei au declarat că nu se aşteaptă să mai revină pe navă.
"Mai sunt încă multe lucruri pe navă pe care mi-aş dori să le pot lua cu mine", a declarat Shirine Thomas, din Wilmington, Carolina de Nord, la scurt timp după ce a reuşit să îşi recupereze o parte dintre obiectele personale.
Pasagerii plătiseră zeci de mii de dolari pentru a locui ani întregi pe mare
Villa Vie Odyssey navigase în jurul lumii timp de cel puţin 755 de zile, fiind unul dintre puţinele vase de croazieră care ofereau pasagerilor posibilitatea de a închiria sau cumpăra spaţii de locuit la bord pentru perioade îndelungate sau chiar permanent.
Spre deosebire de croazierele obişnuite, unde turiştii petrec câteva zile sau săptămâni pe mare, acest concept le permitea clienţilor să transforme nava într-o locuinţă pe termen lung.
Însă suspendarea operaţiunilor a pus capăt, cel puţin pentru moment, călătoriei pasagerilor care investiseră sume considerabile pentru a trăi pe vas.
Proprietarii navei nu au explicat dacă voiajul va continua
Destinaţia finală a navei nu a fost confirmată. Potrivit unor pasageri şi informaţiilor disponibile pe site-urile de monitorizare a traficului maritim, vasul s-ar îndrepta spre Singapore.
Compania Villa Vie Residencies nu a răspus solicitărilor Reuters transmis prin email sau telefon pentru a da explicaţii despre situaţia navei şi viitorul croazierei.
Mary Ann Demsar, o profesoară de liceu pensionată, în vârstă de 67 de ani, din Ontario, Canada, spune că proprietarii nu le-au comunicat pasagerilor dacă voiajul va mai fi reluat.
"Nu primim nicio informaţie clară de la proprietarii Villa Vie despre ceea ce se întâmplă. Au păstrat o tăcere totală. Singurele informaţii pe care le primim vin de la autorităţile şi reprezentanţii extraordinari de aici, din Cambodgia", a declarat femeia.
