Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia salvatorilor de pe "Drumul Morţii" după ce au scos de sub maşină un copilaş de 3 ani, fără suflare: "Sunt coleg cu Cezar de 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată plângând"

Cinci persoane, printre care şi un copil de 3 ani au murit după un impact frontal extrem de violent, pe E85, în Suceava. Supranumit şi "Drumul Morţii", E85 a luat alte vieţi.

de Redactia Observator

la 10.11.2024 , 10:14

Reacţia salvatorilor de pe "Drumul Morţii" după ce au scos de sub maşină un copilaş de 3 ani, fără suflare: "Sunt coleg cu Cezar de 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată plângând" - Facebook / Alin Găleată

Impactul a fost atât de violent, iar scenele găsite la faţa locului au fost atât de puternice încât până şi echipajele ISU au fost îngenuncheate de tabloul macabru. Cel mai încărcat moment din punct de vedere emoţional a fost atunci când au trebuit să ridice una dintre maşinile implicate, iar sub ea au găsit trupul neînsufleţit al unui copilaş de 3 ani.

Şeful ISU Suceava: "Am umple un cimitir, cu toți îngerii pe care i-am găsit fără suflare"

Chiar şi pentru oameni obişnuiţi să vadă aproape zilnic astfel de scene, chiar şi pentru profesioniştii antrenaţi să lucreze pe "Drumul Morţii", a fost prea mult. Alin Găleată, şeful ISU Suceava, a postat un mesaj emoţionant pe contul său de Facebook în care a relatat cum unul dintre oamenii săi a izbucnit în plâns în timp ce ducea în braţe trupul copilului de 3 ani.

Articolul continuă după reclamă

"Colegul meu fugea cu băiețelul în brațe spre ambulanță. După cum îl ținea, mi-am zis că trebuie să aibă vreo 3-4 anișori... Cel puțin, așa arăta Matei al meu când îl duceam în patul său, după ce adormea pe canapea la televizor...

Pe acelaşi subiect

- E gata! E GATA...

Vocea gâtuită de plâns era resemnată... Trupul inert al micuțului a fost strivit sub greutatea mașinii răsturnate. Și Cezar știa foarte bine că nimeni nu-l mai putea salva... Însă,  cred că voia să-l protejeze, cumva, chiar și de ochii curioșilor, și l-a adus la adăpostul autospecialei sanitare.

Plânsul lui Cezar este plânsul sufletului oricărui pompier când un copil își pierde viața... Cred că am umple un cimitir întreg, cu toți îngerii pe care i-am găsit fără suflare, fie în incendii, fie înecați, dar mai ales în accidente rutiere… Nu o să povestesc lucruri pe care le vedeți și voi în trafic, cu copii care abia se observă de pe locul din față sau chiar se plimbă pe bordul mașinii... Nu voi da exemple, pe care le știți, cu micuți care la impact au zburat, la propriu, de pe locul din spate prin parbriz, pentru că nu erau asigurați cu centura....  Și cât de multe astfel de întâmplări care s-au terminat în cimitirul despre care vă spuneam...

Ca adult, când ai atât de multe informații, când vezi atâtea vieți pierdute, oare cât de inconștient trebuie să fii să ignori evidența? Dacă aș putea reda amintirile în imagini, i-aș obliga pe toți acei părinți să vizioneze ororile pe care le-am trăit în urma tragediilor produse pe șosele... Șosele, ale căror cruci care străjuiesc marginea drumului, oriunde te-ai duce, îmi trezesc amintiri reci: aici a fost ăla, aici celălalt accident... Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum... Și sunt fără număr… Sâmbătă, am mai pierdut un îngeraș, iar pe lângă el mai erau și doi tineri de 18 ani, care abia învățau ce e viața, apoi doi bărbați de 28 și de 76 de ani, cu poveștile lor, cu tot...  5 vieți pierdute la Grănicești și pare că cifra asta ne bântuie... 5 la Ilișești, 5 la Vadu Moldovei, 5 la Cumpărătura... Și tot așa...

Nu știu cauza accidentului, dar cred că nici nu mai contează... Nu a mai rămas nimeni care să poată fi tras la răspundere... Rămâne doar o nouă poveste tragică, din care să putem învăța ceva. Asta, pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.... Suntem colegi de vreo 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată pe Cezar plângând... Și vă doresc ca niciunul dintre voi să nu trăiască astfel de momente vreodată! E suficient pentru noi, pompierii. Credeți-ne, pe cuvânt! Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!

P.S. Am vrut să postez o fotografie cu cei cinci saci negri, depozitați în mașina celor de la morgă. 4 saci mari și 1 ca de tomberon... Poate imaginea era mai sugestivă pentru ce înseamnă viața, cât este de prețioasă și cum ne batem joc de ea.... Când pleci dimineața de acasă, asigură-te cu tot ceea ce depinde de tine, și nu de Dumnezeu, că te vei întoarce teafăr. Cei dragi, te așteaptă!", se arată în mesajul postat de Alin Găleată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Reacţia salvatorilor de pe "Drumul Morţii" după ce au scos de sub maşină un copilaş de 3 ani, fără suflare: "Sunt coleg cu Cezar de 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată plângând"