Video Reacţia unei şoferiţe după ce a fost trasă pe dreapta, azi noapte, de poliţişti: "E prima oară, de aceea am avut aşa emoţii"
Poliţiştii le-au pus gând rău şoferilor care nu respectă regulile sau care se urcă sub infleunţa alcoolului sau a drogurilor la volan. O razie de amploare a avut loc aseară în Bucureşti şi Ilfov şi doar în câteva ore poliţiştii au aplicat peste 300 de amenzi. Doi şoferi traşi pe dreapta au băut înainte de a ieşi la plimbare cu maşina, iar un altul a fost testat pentru consumul de droguri, iar aparatul a indicat un rezultat pozitiv.
- Negocierile între Rusia și SUA încep mâine la Riad, fără Europa. Pe cine a trimis Putin. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Reacțiile liderilor români, după ce nu am fost invitați la summitul de la Paris: "Nu cred că este o palmă dată României"
Poliţiştii au împânzit străzile din Capitală şi din judeţul Ilfov. Au tras pe dreapta sute de şoferi pentru a-i depista pe cei care au plecat la drum sub inflenţa alcoolului sau a drogurilor.
N-au iertat nici abaterile de la regulile de circulaţie.
Andreea Bălaşa, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: Până în acest moment au fost aplicate de poliţişti 366 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 75.000 lei, de asemenea au fost înregistrate şi infracţiuni la regimul rutier.
Şoferi testaţi pozitiv la consumul de alcool şi stupefiante
- Un craiovean a muşcat de mână un poliţist şi a lovit un alt agent cu drugtestul în faţă, supărat că a...
- Poliţist la spital, după ce a fost lovit de un motociclist, în Caraş-Severin. Tânărul de 21 de ani nu a oprit...
- Doi morţi, după un accident grav pe centura Capitalei. O maşină şi un TIR, impact frontal
- Bărbat de 44 de ani, găsit mort lângă o pădure din Botoşani. Se retrăsese de doi ani la Mănăstirea Coșula,...
- Încă o tragedie pe Drumul Morţii E85, în Vrancea. O şoferiţă şi fiul de 16 ani, accident cumplit după ce au...
Doi dintre şoferii opriţi de agenţi au băut înainte de a se urca la volan. Unul dintre ei avea o alcoolemie de 1.16 mg alcool pur în aerul expirat, iar celălat 1,10 mg.
Un şofer a fost testat pozitiv şi la consumul de stupefiante, însă a refuzat transportul la spital pentru recoltarea de probe biologice. Poliţiştii au controlat şi maşinile cu ajutorul câinilor specializaţi în depistarea drogurilor, dar au verificat şi actele şoferilor.
Poliţist, către şoferiţă: Sancţiunea pe care o să o aplic este avertisment verbal, cu rugămintea să aveţi data viitoare toate documentele la dumneavoastră.
Reporter: Ai mai fost oprită de poliţişti?
Şoferiţă: Nu. E prima oară, de aia am avut aşa emoţii.
Astfel de acţiuni vor mai avea loc şi în perioada următoare în toată ţara.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰