Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţie revoltătoare a tânărului din Piteşti care a agresat sexual o tânără în autobuz şi a trântit-o de trotuar

Scene halucinante într-o staţie de autobuz din Piteşti. O tânără de 21 de ani a fost agresată sexual şi împinsă apoi din mijlocul de transport în comun. Pentru că niciun pasager nu a intervenit, fata l-a confruntat singură pe agresor iar apoi a sunat la 112. Deşi fapta a fost surprinsă în întregime de camere în urmă cu o lună, poliţiştii n-au reuşit să pună mâna pe el. Abia azi, după ce imaginile au apărut în presă, individul s-a dus singur la secţie şi s-a predat. Atenţieur mează imagini cu un puternic impact emoţional.

de Cristina Filip

la 01.03.2024 , 19:27

Imaginile îl surprind pe agresor în staţie, pe un bulevard central din Piteşti, însoţit de patru prieteni. Urcă în mijlocul de transport în acelaşi timp cu tânăra de 21 de ani, pe uşa din spate. Imediat, o atinge în zonele intime şi pentru că fata cel mai probabil ripostează, este pur şi simplu împinsă din autobuz. Se dezmeticeşte după câteva secunde şi urcă înapoi, decisă să-l confrunte pe agresor.

Reacţie revoltătoare a tânărului din Piteşti 

Agresor-tânără: Ia uite, iar urcă!

Vezi și

- Ce aveţi, măi? Vreţi să sun poliţia? Băi, tâmpitule!

Pe acelaşi subiect

- Nu am făcut nimic!

Tânăra îi cere explicaţii iar când băiatul devine agresiv, se apără cu picioarele. Coboară toţi din autobuz şi continuă cearta în stradă. Agresorul pleacă în cele din urmă cu prietenii, iar fata rămâne în staţie şi sună la 112.

Cristina Filip, reporter Observator: Totul s-a întâmplat în această staţie de autobuz, într-o zonă extrem de aglomerată. Revoltător este că tânăra a fost agresată sexual sub privirile a zeci de oameni. Nimeni nu i-a sărit în ajutor, nu a sunat la 112, nici măcar şoferul care spune că a aflat abia acum despre incident.

Manuel Rotaru, director Publitrans: Despre incident am aflat de la inginerul care se ocupă cu descărcatul camerelor de supraveghere din autobuz. Am avut o ordonaţă din partea poliţiei să descărcăm camerele.

Imaginile sunt din ianuarie, însă poliţia le-a făcut publice abia acum, pentru că agenţii n-au reuşit să îl identifice pe agresor.

Florin Popa, IPJ Argeș: Au fost desfăşurate activităţi complexe de căutare şi investigare, fiind efectuate verificări inclusiv în licee. Cei care pot da relaţii utile pentru stabilirea identităţii celor implicaţi să o facă.

La câteva ore de la apariţia în presă a înregistrărilor, tânărul s-a predat. În faţa agenţilor a spus că totul s-ar fi petrecut ,,din greşeală".

După ce au văzut imaginile, mai mulţi călători spun că ar fi încercat s-o ajute pe fata agresată.

Călători-reporter: Ce aţi face într-un astfel de caz?

- Vă daţi seama că aş interveni. Nu putem să lăsăm, nu suntem animale, suntem oameni. Sigur aş fi intervenit.

- Nimeni nu a intervenit.

- Sunt oamnei care nu au avut curaj să salveze un om aflat în pericol.

La sfârşitul săptămânii trecute, o femeie din Bucureşti a trecut printr-un episod similar. Era în tramvai când a observat un bărbat care avea un comportament obscen. A sunat la 112, iar poliţiştii l-au prins ieri în timp ce simula din nou un act sexual. Individul a fost reţinut şi este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri. Sunt 2 cazuri la care pasagerii ar fi trebuit să intervină imediat, spun psihoterapeuţii.

Radu Leca, psihoterapeut: În secunda doi în care vedem o victimă fără apărare intervenim. Nimeni nu a intervenit nici măcar verbal, nici măcar fizic. Mâine poate fi copilul vostru. Iar voi staţi şi aşteptaţi să se întâmple ceva. Formarea rapidă a numărului scurt 112 îi va oferi posibilitatea să se apere în instanţă, iar organele se vor deplasa la locaţie.

Doar 18 sancțiuni pentru hărțuire stradală au fost date în ultimii trei ani, arată cele mai recente cifre. Asta deşi, doar anul trecut, peste 2.000 de cazuri au fost reclamate la poliție, în creștere față de anii trecuți. 95% dintre femei au fost agresate verbal sau fizic în spaţii publice de-a lungul vieţii, arată o cercetare. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Reacţie revoltătoare a tânărului din Piteşti care a agresat sexual o tânără în autobuz şi a trântit-o de trotuar