Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rechinul, liderul grupării destructurate de DIICOT, legături strânse cu El Chapo Guzman

Anchetatori de pe două continente şi-au unit forţele să prindă cea mai puternică reţea de trafic de persoane, dar le-a scăpat printre degete chiar liderul clanului. Suspectul poreclit Rechinul este căutat în Mexic şi se bănuieşte că a dispărut cu vasul de croazieră pe care îl deţine.

de Redactia Observator

la 26.07.2019 , 20:32

Anchetatori de pe două continente şi-au unit forţele să prindă cea mai puternică reţea de trafic de persoane, dar le-a scăpat printre degete chiar liderul clanului. Suspectul poreclit Rechinul este căutat în Mexic şi se bănuieşte că a dispărut cu vasul de croazieră pe care îl deţine. Presa internaţională scrie chiar că individul din Craiova ar avea legături cu baronul drogurilor El Chapo. Mama unui român ucis la comandă în Mexic a făcut mărturii tulburătoare. 

Tudor Florian, cunoscut printre interlopi drept Rechinul, a adunat o avere de aproape o sută de miioane de dolari prin ameninţare, furt, trafic de persoane şi clonare de carduri bancare. 

Banii erau scoşi de pe cardurile false, de oamenii pe care reţeaua din Oltenia îi avea în SUA, India, Paraguay, Indonezia. Cu o parte din sume, clanul şi-a construit blocuri şi vile în România. 

Vezi și

Un ofiţer DCCO susţine, sub acoperire, că "din cercetări a rezultat că o singură echipă formată din doi, trei membri putea să obţină venituri ilicite între 50 şi o sută de mii de dolari". 

Colecţia de infracţiuni n-a fost descoperită ani la rând şi din cauza unor autorităţi de peste graniţe. Potrivit DIICOT, cu sprijinul unor vameşi şi avocaţi corupţi din Florida, Rechinul fabrica acte pentru românii pe care-i trecea graniţa prin Mexic, ca să-i exploateze. 

Ofiţerul DCCO spune că "cel poreclit Rechinul crease un adevărat atelier, o adevărată divizie tehnică în Cancun. Pentru asta recruta cetăţenii români având cunoştinţe în IT, care aveau rolul de a confecţiona elemente de ATM care ulterior erau montate în anumite zone din Cancun". 

Din reţeaua destructurată ieri la Craiova, cu sprijinul FBI, lipseşte acum cea mai importantă piesă a grupării-mamut. Capul reţelei ar fi dispărut cu vasul de croazieră pe care-l deţine în Mexic şi e de negăsit. 

Tudor Florian este bine infiltrat în reţeaua traficanţilor mexicani, iar presa internaţională scrie că are chiar legături strânse cu El Chapo, baronul traficului de droguri din Mexic.  

Un asasinat la comandă l-a dat de gol, anul trecut, când ar fi ordonat asasinarea unui rival, într-o parcare din Cancun. 

Victima, Constantin Marcu, e tot din Craiova. Crima a fost surprinsă pe camerele de supraveghere, iar după şase luni de investigaţii, Rechinul a fost reţinut pentru trafic de arme. Anchetatorii au decis apoi să-l cerceteze sub control judiciar. 

Ofiţerul DCCO spune că "cel care a tras este un cetăţean mexican. A fost poliţist, dar lucra ca gardă de corp pentru liderul grupării". 

Românii aduşi în Mexic erau obligaţi să fure sau să se prostitueze. Orice dezertare era pedepsită aspru de o echipă de intimidare din care fac parte şi cei cinci suspecţi aduşi ieri la DIICOT. Unul dintre ei apare în imaginile filmate în sala de forţă a şefului clanului. 

Ofiţerul DIICOT precizează că "aveau rolul de a asigura pedepsirea sau constrângerea fizică sau psihică a acelor persoane din grupare care nu mai ascultau ordinele liderului". 

La percheziţiile din Craiova de pe proprietăţile clanului au fost ridicaţi bani, pistoale, carduri şi documente. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Rechinul, liderul grupării destructurate de DIICOT, legături strânse cu El Chapo Guzman