Video Record greu de bătut la Festivalul de la Veneţia: 25 de minute de aplauze pentru un film despre Gaza
Ultimele nopţi de Festival la Veneţia sunt cu totul şi cu totul speciale. Aseară, un film-documentar despre genocidul din Gaza a primit 25 de minute de aplauze şi a stabilit un record greu de bătut. Cele mai multe ovaţii primite de o peliculă în marile festivaluri de film. Este, bineînţeles, şi cea mai lungă ovaţie primită anul acesta la Veneţia. În timpul aplauzelor, toată sala s-a ridicat în picioare pentru regizorii israelieni care şi-au pus semnătura pe producţie. Iar steaguri palestiniene au fost fluturate în aer de cei prezenţi în tribune.
25 de minute de aplauze neîntrerupte, de zâmbete, lacrimi şi îmbrăţişări. Toate, după premiera peliculei Naza, la Veneţia.
Regizat de doi jurnalişti israelieni, filmul-documentar concurează pentru Leul de Aur şi aduce pe ecrane povestea atacurilor din Gaza, prin ochii soldaţilor.
"În film, prezentăm acest grup de ofițeri de informații proveniți din elita societății israeliene, oameni care uneori se declară de stânga și care nu fac parte din guvernul de extremă-dreapta al lui Bibi (nr. Benjamin Netanyahu). Și, poate, tocmai aceștia sunt cei responsabili pentru cele mai multe victime.", explică Rachel Szor, regizoare.
Titlul peliculei provine de la un acronim militar folosit de serviciile de informații israeliene pentru a descrie numărul preconizat de victime. Se dezvăluie, astfel, mecanismele din spatele atacurilor.
"Primesc o hartă cu fiecare clădire din Gaza. Pot să apăs pe o casă şi să văd câte persoane vor fi rănite când o bombardez. Ai asta pentru întreaga Gaza, nu? Da.", adaugă Rachel Szor.
Pe covorul roşu, echipa din spatele filmului "Fii Curajos" a făcut furori. Cu toţii şi-au făcut apariţia purtând măşti ale fondatorului casei de modă Diesel, Renzo Rosso. Viaţa acestuia este subiectul lungmetrajului.
Regizorul italian Francesco Carrozzini a adus o premieră pentru cinematografie. El nu a filmat niciun cadru cu protagonistul său. În schimb, l-a recreat pe Rosso în diferite etape ale vieții sale folosind inteligența artificială.
"Inteligența artificială a fost aplicată aproape oricărui lucru, inclusiv materialelor de arhivă și interviurilor, așa că toate filmările de stoc, adică filmările și interviurile cu Renzo, nu există.", explică Francesco Carrozzini, regizor.
Şi Ricky Martin şi-a făcut apariţia la Veneţia. Dar nu din postura de cântăreţ, ci din cea de actor, pentru premiera filmului "Om peste bord".
Au mai rămas doar două zile de festival, iar ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă. 21 de filme se luptă pentru Leul de Aur.
