Regele Iordaniei îşi anulează vizita în România, după anunţul că ambasada României în Israel va fi mutată la Ierusalim
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita planificată în România, după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că ambasada României în Israel va fi mutată la Ierusalim.
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita planificată în România, după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că ambasada României în Israel va fi mutată la Ierusalim.
Premierul Dăncilă a anunţat, în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), că ambasada României în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.
Regele Iordaniei îşi anulează vizita în România, după anunţul mutării ambasadei României la Ierusalim
Ministrul de externe al Iordaniei a anunţat anularea vizitei pe care urma să o facă în România Regele Abdullah al II-lea, după anunţul premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei româneşti la Ierusalim, informează arabnews.com.
"Majestatea Sa, Regele Abdullah al II-lea, anulează o vizită în România, programată să înceapă luni, în solidaritate cu Ierusalimul", a declarat ministrul de externe al Iordaniei.
Viorica Dăncilă, premierul României, a anunţat în cadrul conferinţei AIPAC, din SUA, că ambasada Româniai în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, publicul prezent în sală aplaudând zgomotos anunţul.
"Sunt încântată să anunţ, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului", a anunţat Viorica Dăncilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰