Regizorul Emir Kusturica, anchetat în România, după ce a fost prins cu 25 de gloanţe în bagaje
Celebrul regizor sârb Emir Kusturica a fost timp de trei ani protagonistul unei anchete în România. La finalul anului 2015, a fost prins de luptătorii antitero, pe aeroportul Băneasa, cu 25 de gloanţe de 9 milimetri în bagaje.
Celebrul regizor sârb Emir Kusturica a fost timp de trei ani protagonistul unei anchete în România. La finalul anului 2015, a fost prins de luptătorii antitero, pe aeroportul Băneasa, cu 25 de gloanţe de 9 milimetri în bagaje. A fost suspectat de contrabandă calificată şi dat chiar în consemn la frontieră.
După concertul susţintut in România, în decembrie 2015, Emir Kusturica a fost prins în timpul controlului de securitate de pe aeroportul Băneasa, cu 25 de gloanţe de calibru 9 milimetri în stare de funcţionare. Cartuşele erau în bagajul de mână al artistului. Au fost imediat confiscate şi trimise la expertiză, iar regizorul a fost pus sub acuzare pentru contrabandă.
În urma expertizei făcute la Institutul Naţional de Criminalistică s-a stabilit că gloanţele erau pentru armă letală de foc. Emir Kusturica avea însă permis de port armă emis de autorităţile de la Belgrad, însă nu avea autorizaţie pentru a transporta gloanţele.
A scăpat de acuzaţii după trei ani de anchetă, dosarul fiind clasat. Instanţa însă a dispus luna aceasta confiscarea celor 25 de cartuşe.
Emir Kusturica este un actor, regizor şi cântăreţ sârb. În vârstă de 64 de ani a câştigat numeroase premii printre care şi de două ori Palme d'Or la Cannes.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰