Remdesivir, cel mai eficient medicament împotriva coronavirus, autorizat pentru Europa
Veşti bune pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19. Remdesivir, medicamentul care s-a dovedit cel mai efecient în tratarea bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus, a primit autorizaţie de punere pe piaţă din partea Comisiei Europene. Tratamentul a fost folosit experimental până acum în ţara noastră.
- Un tratament cu Remdesivir costă în jur de 2.500 de dolari.
- Un pacient trebuie să ia șase doze de Remdesivir.
Deși Statele Unite ale Americii au rezervat deja producția de Remdesivir pentru următoarele trei luni, avem șanse să cumpărăm acest medicament pentru că firma, compania producătoare, va continua producția.
Sunt două modalități prin care putem aduce în țară acest antiviral. Pe de o parte putem printr-o autorizație de nevoi speciale, dar l-am achiziționa la un preț mai mare.
Pe de altă parte, putem să trecem dosarul rapid la Agenția Națională a Medicamentului, autoritățile din România să stabilească un preț și să-l achiziționăm astfel la un preț mai mic.
Acest antiviral a fost donat de compania producătoare statului român, au fost donate zeci de cutii, iar tratamentul a fost deja administrat mai multor pacienți în stare gravă, internați în spitale din București, Timișoara și Iași. Pentru unii dintre pacienți a dat rezultate foarte bune.
- Unde s-au ieftinit locuințele în Europa în 2024
- China nu mai cumpără gaz lichefiat din SUA din cauza tarifelor lui Trump. Cum profită Rusia
- Oamenii lui Donald Trump s-au declarat sătui de eforturile Europei de a sprijini Ucraina – The Economist
- Trump, dat de gol după ce a spus că SUA încasează 2 miliarde $ pe zi din taxele vamale. Câți bani au generat de...
- România a redevenit țara cu cea mai mare inflație din UE
Astăzi, Comisia Europeană a autorizat punerea pe piață a acestui viral. Devine primul medicament autorizat în lupta cu Covid 19 și totul s-a desfășurat foarte rapid.
La șapte zile de la recomandarea Agenției Europene a Medicamentului s-a autorizat punerea pe piață a Remdesivir. În mod normal, această procedură dura 67 de zile în medie.
Statele Unite au achiziționat de 500.000 de doze. Trebuie să luăm în calcul că pentru un pacient este nevoie de șase doze, ceea ce generează un cost de 2.500 de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol