Rețea care a falsificat Euro, descoperită în București
O reţea de falsificatori de bani a fost descoperită în Capitală! Mai mulţi tineri sunt acuzaţi că au făcut cumpărături online cu bancnote falsificate. Mascaţii au descins la casele lor şi le-au confiscat bunurile.
O reţea de falsificatori de bani a fost descoperită în Capitală! Mai mulţi tineri sunt acuzaţi că au făcut cumpărături online cu bancnote falsificate. Mascaţii au descins la casele lor şi le-au confiscat bunurile. Printre membrii reţelei s-ar afla şi o femeie însărcinată în patru luni.
Anchetatorii îl contrazic. La el acasă, mascaţii au găsit mai multe obiecte despre care cred că ar fi fost cumpărate cu bancnote false de 50 de euro. Bărbatul ar fi făcut echipă cu soţia lui, ridicată şi ea de acasă.
Cei doi ar fi plătit cu euro falşi televizoare, telefoane mobile, chiar şi maşini comandate de pe internet, de pe un site cu produse la mâna a doua. Ar fi păcălit astfel mai mulţi vânzători de bună credinţă. Apoi, suspecţii vindeau la rândul lor produsele - de data aceasta, pe sume reale.
Peste 70 de bancnote false au fost puse astfel în circulaţie. În total, aproape 4000 de euro.
Bancnotele false erau stocate chiar în apartamentul în care cei doi soţi locuiesc. Si tot de aici erau identificate pe internet obiectele ce puteau fi cumpărate cu aceşti bani şi vânzătorii ce urmau să fie înşelaţi.
Una dintre persoanele păcălite de membrii grupării a aflat că a fost înşelată abia când a ajuns la casa de schimb valutar.
Zece persoane au fost, în total, conduse la audieri. La percheziţii, au mai fost ridicate un pistol și muniție, un autoturism, dar şi peste 34.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰