Antena Meniu Search
x

Video Românii spun că vor purta masca şi după ce nu va mai fi obligatorie deşi, în câteva ore, dispare obligativitatea măştii în exterior

Răsuflăm uşuraţi după mai bine de un an de pandemie. Respirăm aer de libertate şi ne întoarcem uşor la normalitate. Primii paşi îi facem de la miezul nopţii. În cele mai multe locuri, nu vom mai fi nevoiţi să purtăm mască la exterior şi vom circula fără restricţie.

de Redactia Observator

la 14.05.2021, 20:26

Vezi și

Peste 15 zile vom petrece în baruri şi discoteci, vom sărbători nunţi şi botezuri. Vom uita încet, încet de coronavirus, pandemie, mască.

Restricţiile din pandemie se ridică treptat

Sunt imagini care vor intra în istorie. Una pe care am scris-o cu toţii. Mai bine de un an am respirat prin măşti. De mâine, când ieşim în aer liber, putem să stăm în sfârşit cu faţa neacoperită. Pe stradă, în parcuri, în curţile şcolilor sau pe plajă, nu ne vom mai vedea doar ochii.  Însă nu chiar peste tot...

Cristina Oprea, reporter Observator: "Ne ţinem masca la îndemână, de îndată ce ajungem în staţia unui mijloc de transport în comun, legea spune că suntem obligaţi să o purtăm, regula se aplică şi pe întreaga durată a călătoriei"

Pe acelaşi subiect

Iulia Pop, reporter Observator: "După mai bine de un an, masca nu mai trebuie purtată în spaţiile publice ample, neaglomerate. Însă, dacă vrem să vizităm un muzeu avem în continuare nevoie de ea."

Cristina Oprea, reporter Observator: "Şi în pieţe trebuie să ne protejăm. Aglomeraţiile din astfel de locuri reprezintă un risc de care specialiştii ne îndeamnă să ne ferim"

Surprinzător sau nu, mai bine de o treime dintre oameni declară că vor purta masca şi după ce nu va mai fi obligatorie, potrivit unui sondaj de pe site-ul observatornews.ro, la care au răspuns peste 1000 de persoane.

Tot din această noapte, se ridică restricţiile de circulaţie

Iulia Pop, reporter Observator: "Le-am avut mereu la îndemână în ultimul an, însă acum, celebrele declaraţii pe propria răspundere devin istorie. Relaxarea ne scapă şi de această birocraţie aşa că le putem arunca liniştiţi la gunoi"

Noile libertăţi au fost anunţate de oficiali mai devreme decât ne aşteptam. 

Florin Cîţu, premierul României: "Pentru că am avut o campanie de vaccinare care a mers mai bine decât ne aşteptam decizia a fost ieri să venim cu câteva măsuri mai devreme de 1 iunie"

În prima etapă şi magazinele vor funcţiona normal. Peste două săptămâni se mai ridică din restricţii: barurile şi cluburile vor funcţiona la 50 la sută din capacitate. Se dă liber la petreceri, chiar fără restricţii dacă organizatorul se asigură că participanţii sunt vaccinaţi, se deschid pisciniele interioare. Iar în 15 iunie, scăpăm de mască şi la interior dacă suntem vaccinaţi.

Francesca Simionescu, reporter Observator: "Poate că cea mai bună veste e că de mâine vom scăpa de mască în spaţiile exterioare, cu mici excepţii. O altă veste pe care probabil mulţi o aşteptau este aceea că se vor elimina restricţiile de noapte"

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: "Da, şi asta nu înseamnă că prelungirea programului de noapte duce automat şi la prelungirea programului teraselor. Sau cel puţin pentru moment acest lucru nu a fost lămurit"

Oficialii s-au contrazis cu informaţii

Şi nu doar că Guvernul nu ne-a lămurit, ba chiar membrii lui se contrazic.  Florin Cîţu, premierul României: "Nu vor rămâne toată noaptea, asta este clar" . Claudiu Năsui, ministrul Economiei: "Ideea ar fi sa nu mai fie aceasta restrictie de functionare a magazinelor si restaurantelor, barurilor"

În bunul stil românesc, relaxarea a fost anunţată pe nepusă masă de Klaus Iohannis, după ce s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu mai marii responsabili de gestionarea pandemiei. Anunţul i-a bulversat pe miniştri, care pregătiseră propuneri de relaxare pentru 1 iunie. Aşa se face că în această seară aşteptăm clarificări. 

Florin Cîţu, premierul României: Pe rând le vom lua şi le vom explica în HG, dar azi decidem pentru 15 mai 

Până când premierul ne va explica, toată lumea are întrebări.  

"Azi începând cu ora 22 vom putea ieşi din nou pe stradă chiar fără mască sau regula se va pune în practică începând cu ora 24.00?"

Iulian Dinu, patron sală de sport: "Ne mai închideţi? Că de un an jumătate stăm închişi "

Paul Marinescu, organizator nunţi: "până la ce oră vom putea face evenimentele private? de tip nunţi, botezuri şi alte petreceri"

Mihai Roşcan, patron terasă: "În ce priveşte numărul de persoane la interior. câţi avem voie? Şi cum verificăm noi persoanele vaccinate?"

Tot în ultimul moment, probabil, ne vom pregăti şi pentru relaxarea de la 1 iunie. 

Cert e că agenda relaxării nu depinde de incidenţa cazurilor, ci de rata de vaccinare, potrivit Guvernului. Pe măsură ce imunizarea creşte, restricţiile sunt ridicate. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Românii spun că vor purta masca şi după ce nu va mai fi obligatorie deşi, în câteva ore, dispare obligativitatea măştii în exterior