Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Safe Zone" la "Beach, please!", pentru prevenirea situațiilor de consum de droguri şi stări de anxietate

La orice festival de mare amploare, la care participă mii de tineri, se discută intens şi despre pericolul drogurilor. Poate din acest motiv, în premieră, tinerii au avut la Beach, please! un refugiu. The Safe Zone, un concept de reducere a riscurilor, care are ca scop prevenirea situațiilor de consum, indiferent de substanță.

de Redactia Observator

la 13.07.2025 , 15:44

The Safe Zone - un concept de reducere a riscurilor, are ca scop prevenirea situațiilor de consum problematic, indiferent de substanță. Este e un spațiu sigur, dacă au nevoie de cineva cu care să vorbească, dacă li se face rău sau au anumite frici și anxietăți legate de ceea ce se întâmplă acolo, pot veni aici pentru îndrumare. Vor găsi medici și psihologi prezenți, un punct de hidratare și odihnă, iar în funcție de situație pot fi îndrumaţi către alte instituții.

"Nu este o inovaţie la nivel mondial. OMS şi Agenţia Europeană din domeniu recomandă acets tip de abordare pentru festivaluri. Este un concept de reducere a riscurilor, cu o abordare integrată. Avem sprijin direct, fără stigmatizare. Scopul nostru final este protejarea sănătăţii celor care sunt în astfel de situaţii de risc", a declarat Rareş Petru Achiriloaie, preşedintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor.

"Cele mai apreciate au fost zona de relaxare în care au venit foarte mulţi tineri epuizaţi, obosiţi, şi partea de consiliere psihologică", adaugă Rareş Petru Achiriloaie.

Articolul continuă după reclamă

"Ne bucurăm să fim parteneri cu Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Asociația Caravana cu Medici, având în vedere că beneficiarii acestui proiect sunt tinerii care au nevoie de informații, dar și de ajutor și de empatie. Noi înțelegem foarte bine acest public și credem că este de bun augur să ne adresăm lor nu cu judecată, ci cu grijă, răbdare și soluții reale. The Safe Zone este, pentru noi, un spațiu în care prevenția are voce calmă, iar siguranța se construiește cu respect", a declarat Selly (Andrei Șelaru), co-organizator Beach, Please!

În cadrul The Safe Zone, participanții vor găsi:

  • puncte de hidratare și resurse de prevenție,
  • materiale de informare despre consumul de substanțe și efectele asociate,
  • spațiu de consiliere și prim ajutor psihologic,
  • activități educaționale și recreative, adaptate limbajului și nevoilor tinerilor.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » "Safe Zone" la "Beach, please!", pentru prevenirea situațiilor de consum de droguri şi stări de anxietate