Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şansa unei vieţi normale pentru Selah, o fetiţă de doar 8 luni, vine doar cu speranţă. Pentru a-i fi "reparată" inima este necesară o operaţie costisitoare

Şapte familii din România trăiesc cea mai tensionată, dar și cea mai plină de speranță săptămână din viața lor. Copiii lor trebuie operați pe inimă de o echipă complexă de medici. Specialiști britanici și români își unesc forțele, pro bono, pentru a le oferi șansa la viață. Micii pacienţi au, însă, nevoie de ajutor financiar - tratamentele și consumabilele medicale vitale în operații trebuie plătite. Cu un SMS de doi euro la numărul 8848 putem să luăm părinților o povară de pe umeri și să îndreptăm destine. 

de Redactia Observator

la 01.02.2023 , 20:59

Sara Rîşcanu, mama lui Selah: Mă așteptăm să-mi spună că e un suflu sistolic care în timp se va remite și totul va fi ok

Se numește Selah. Copila de opt luni râde, se joacă, este curioasă și foarte sociabilă.

Cosmin Răşcanu, tatăl lui Selah: Pentru oameni că noi, e greu să acceptăm lucrul acesta, te uiți la copil și e sănătos, de ce să aibă o problemă?

Vezi și

Dar Selah are o problemă de sănătate și este una care, nerezolvată rapid, îi poate opri viața.

Sara Rîşcanu, mama lui Selah: Era un pic răcită și m-am dus să o asculte la plămâni și a spus că ceea ce se aude nu e de la plămâni, e de la inima și să mă duc de urgență la un medic cardiolog să îi facă o ecografie. Am aflat ce nu m-am așteptat deloc un diagnostic, se numește Tetralogie Fallot, sunt defecte ale inimii care trebuie reparate.

Medicul cardiolog le-a explicat părinților că Selah nu are prea mult timp ca sa-I fie reparată inima. Așa a ajuns fetița pe lista celor șapte copii români care trebuie operați la București de o echipă chirurgicală venită din Marea Britanie și Irlanda de Nord.

Cosmin Răşcanu, tatăl lui Selah: Pentru noi, că familie, ar fi peste măsură, peste puterile noastre să putem acoperi o asemenea operație.

Britanicii vor opera împreună cu echipa profesorului universitar doctor Victor Costache, la Spitalul Clinic Sanador. Spitalul pune gratuit la dispoziti sălile de operație și aparatură performantă. Medicii vor face gratuit intervențiile chirurgicale dar tratamentele și consumabilele din timpul operațiilor trebuie plătite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şansa unei vieţi normale pentru Selah, o fetiţă de doar 8 luni, vine doar cu speranţă. Pentru a-i fi "reparată" inima este necesară o operaţie costisitoare