Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Șase ani de la tragedia din Colectiv. Rudele și prietenii victimelor s-au acoperit cu giulgiuri pe treptele Curţii de Apel Bucureşti în semn de protest față de tergiversarea dosarului

Au trecut şase ani, iar victimele de la Colectiv încă nu şi-au găsit dreptatea. Iar cei pe care i-au lăsat în urmă nu-şi găsesc liniştea. În numele celor care au pierit atunci, rudele şi prietenii care nu i-au uitat s-au acoperit cu giulgiuri pe treptele Palatului de Justiţie. Tot aici, au aşezat pozele tuturor celor 64 de oameni care au murit din cauza incompetenţei statului. Printre ele, şi o poză a preşedintelui Iohannis, care, pentru prima dată de la tragedie, nu a venit la comemorare. Statul a eşuat. Din nou.

de Laurenţiu Rădulescu

la 31.10.2021 , 09:00

30 octombrie 2015. Bucureşti, Clubul Colectiv. Cea mai mare tragedie de după revoluţie avea să scufunde în tăcere o ţară întreagă. În mai puţin de două minute clubul este mistuit de flăcări. 64 de tineri îşi găsesc sfârşitul acolo sau în spitale, după zile sau săptămâni de agonie. 

 La şase ani distanţă de noaptea care a schimbat totul, Adrian Albu priveşte în gol în faţa celor 64 de fotografii din faţa clubului Colectiv. Printre ele, şi o poză cu sora lui. Erau împreună în club atunci când a izbucnit focul. Ana n-a putut ieşi la timp. Avea doar 37 de ani. 

Adrian Albu, victima Colectiv: Simţi că e în zadar. Totul. Că e o aşteptare care nu se mai termină. Oamenii ăştia au plecat şi nu or să mai vină înapoi iar noi nu facem nimic să aflăm de ce au plecat. 

Vezi și

Lângă Adrian este bunica basistului trupei Goodby to Gravity. Înlemnită de durere aprinde lumânări pentru Alex Pascu. 

Pe acelaşi subiect

Bunica lui Alex: Îngrozitor. Încă nu s-a învăţat nimic. Şi acum se moare în continuare. 

Pentru prima dată, președintele Klaus Iohannis a lipsit de la ceremonie

O slujbă de pomenire şi câteva zeci de rude, prieteni sau oameni simpli au aprins astăzi lumânări la altarul din faţa clubului. Preşedintele Iohannis a lipsit pentru prima dată de la comemorare. A trimis o coroană de flori. În schimb, premierul Florin Cîţu a venit de dimineaţă şi a aprins o lumânare la monumentul Colectiv.

Tânără: Să încercăm să facem ceva. Să schimbăm, să nu se mai întâmple aşa ceva. 

Doar că nu pare să se fi schimbat nimic în şase ani. Primarul de atunci al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Cei trei patroni ai clubului au primit şi ei sentinţe de închisoare cu executare pentru 11 ani şi 8 luni. Sunt acuzaţi de ucidere din culpă. Şi patroana firmei, dar şi pirotehniştii care au montat artificiile au primit pedepse cu închisoarea. Despăgubirile se ridică la peste 50 de milioane de euro.

Doar că decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu recurs atât de inculpaţi, cât şi de procurori. Justiţia încă se judecă, iar dreptatea cerută de rudele victimelor pare tot mai greu de obţinut. 

Cele 64 de fotografii ale oamenilor care au pierit în tragedia de la Colectiv şi 64 de candele aprinse în amintirea lor au fost aşezate în această seară pe treptele Palatului de Justiţie din Capitală.

Laurențiu Rădulescu: Câteva zeci de persoane au ajuns, în această seară, într-un marș în fața clubului Colectiv pentru a-și aminti de cei pe care i-au pierdut. Sunt rude, prieteni, oameni simpli. Tatăl lui Alexandru a mărturisit că tragedia de la Colectiv nu se va uita niciodată și luptă ca acest Colectiv să nu se mai repete niciodată și va continua să facă acest lucru atâta timp cât va fi pe pământ. Este speranța unui părinte, care se transpune în speranța tuturor celor care vin aici, an de an, de șase ani din păcate, pentru a-și lua adio de la cei care le-au fost prieteni, rude și copii. 

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Șase ani de la tragedia din Colectiv. Rudele și prietenii victimelor s-au acoperit cu giulgiuri pe treptele Curţii de Apel Bucureşti în semn de protest față de tergiversarea dosarului