Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şase persoane, printre care şi o fetiţă de 9 ani, implicate într-un accident rutier în Neamţ

Şase oameni, printre care şi o fetiţă de 9 ani, au ajuns la spital după ce trei maşini s-au ciocnit pe o şosea din Neamţ. Accidentul s-a produs când şoferul unei autoutilitare a făcut o manevră greşită şi a intrat pe contrasens în două autoturisme care circulau regulamentar. Impactul a fost atât de puternic încât trei dintre victime, printre care şi copilul, au rămas încarcerate. 

de Angela Bertea

la 08.01.2026 , 15:24

În accident au fost implicate în total nouă persoane, şase dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale, toate fiind conştiente. Sosiţi la locul accidentului, pompierii au găsit trei persoane încarcerate, printre care şi un copil în vârstă de 9 ani. Imediat au acţionat pentru descarcerarea acestora. De asemenea, alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal din Roman pentru investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate. În acest moment, patru persoane sunt internate în spital, este vorba despre doi copii şi de două femei. Din cercetările poliţiştilor, se pare că şoferul unei autoutilitare ar fi efectuat o manevră de depăşire, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu două autoturisme ce veneau din sens opus. Poliţiştii continuă cercetările. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Toţi şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Sursă video: Roman TV

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Evenimente » Şase persoane, printre care şi o fetiţă de 9 ani, implicate într-un accident rutier în Neamţ