Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-au descoperit 3 surse radioactive de Stronţiu-90, după incendiul de la hala industrială din Timișoara

Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a declarat, luni, că în perimetrul incendiului care a avut loc săptămâna trecută la o fostă fabrică de ţigări din comuna Săcălaz, limitrofă Timişoarei, au fost descoperite trei surse radioactive de Stronţiu-90.

de Redactia Observator

la 18.04.2022 , 16:25

incendiu la o hală industrială de lângă Timișoara S-au descoperit 3 surse radioactive de Stronţiu-90, după incendiul de la hala industrială din Timișoara - Observator

Cu toate acestea, nu au fost constatate creşteri ale nivelului de radiaţie în atmosferă, transmite AGERPRES. "În perimetrul incendiului au fost descoperite trei surse radioactive de Stronţiu-90, folosite pentru măsurarea densităţii ţigaretelor. A fost măsurată radioactivitatea şi nu au fost constatate creşteri ale nivelului de radiaţie. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Centrului Naţional pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), iar blocul emiţător cu cele trei surse radioactive de Stronţiu-90 a fost ridicat şi izolat. Abia acum, după soluţionarea incidentului cu sursele radioactive, pot demara restul investigaţiilor, aşa că de marţi vor începe cercetările Poliţiei şi ale ISU, precum şi controlul privind respectarea normelor de prevenire şi protecţie la incendiu. Important este că nu avem creşteri ale nivelului de radiaţii", a anunţat prefectul Mihai Ritivoiu, într-o postare pe Facebook.

Mihai Ritivoiu a declarat, vineri, că depozitul în care a izbucnit focul, cu puternice degajări de fum, nu avea autorizaţie de securitate la incendiu şi erau lucrări neautorizate de compartimentare a clădirii.

La incendiul care a izbucnit joi seara în halele fostei fabrici de ţigări de la Săcălaz au fost mobilizaţi aproape 80 de pompieri, care au intervenit cu zeci de autospeciale de stingere, autoscări, un echipaj CBRN şi o ambulanţă SMURD, dar şi autospeciale de stingere de la ISU Arad şi servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Articolul continuă după reclamă

Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » S-au descoperit 3 surse radioactive de Stronţiu-90, după incendiul de la hala industrială din Timișoara