Antena Meniu Search
x

Șofer de autobuz din Bacău, încătușat pentru că nu purta mască și a refuzat legitimarea: "Ce înseamnă asta, ne omoară de vii!" (Video)

Au fost scene de haos în Bacău, după o acțiune de control a poliției locale din oraș. Un șofer care nu purta mască s-a baricadat în autobuzul pe care îl conducea și s-a sustras legitimării, plecând cu tot cu pasageri către următoarea stație. Ajuns din urmă de agenți, bărbatul a fost imobilizat și amendat cu 1.000 de lei. Mai mulți martori s-au revoltat că polițiștii locali au demarat o astfel de verificare fără a purta, la rândul lor, mască de protecție.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 02.07.2020, 20:05

Vezi și
  • Șoferul, amendat cu 1.000 de lei pentru că nu a purtat mască și a refuzat legitimarea
  • Anchetă la nivelul Poliției Locale, după ce acțiunea agenților s-a transformat în haos

Update 20:00 - O primă demisie după incidentul de astăzi din Bacău. "Urmare a evenimentului petrecut, astăzi, 02.06.2020 în stația de autobuz din zona Bisericii Precista, șeful Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei și-a prezentat demisia din funcția deținută. De asemenea, la nivelul instituției, Comisia de anchetă a început procedurile de cercetare a celor întâmplate și de stabilire a gradului de vinovăție a lucrătorilor care au acționat la fața locului", se arată în comunicatul Poliției Locale.

Scandalul a pornit după ce un șofer de autobuz din Bacău, care nu purta mască, a refuzat să se legitimeze la cererea polițiștilor locali. Agenții l-au așteptat la următoarea stație, reușind în cele din urmă să îl scoată din autobuz. Pe imaginile filmate de un martor se poate observa cum șoferul este imobilizat de mai mulți agenți, în timp de protestează și cere explicații.

"De ce m-ați oprit, domnule? Spuneți-mi și mie vă rog frumos!", le-a spus bărbatul polițiștilor, însă fără a primi un răspuns.

"Uitați cum îl abuzează fără mască. Vă rog să nu mă atingeți. Fără mască! Uitați cum agresează lumea, doamna nici nu ține masca la nas. Uitați ce le face la oameni, nici nu îi lasă să iasă din autobuz", se aude spunând bărbatul care a filmat scenele din Bacău.

Acesta s-a filmat ulterior, precizând că a fost la rândul lui amendat.

"Ce înseamnă asta, ne omoară de vii acolo!", se plânge o altă persoană.

"Poliția Locală a acționat la o acțiune de prevenție. Un șofer nu avea mască, i-au cerut să se legimitimeze, n-a vrut, a plecat. I-a prins mâna colegului meu. Poliția Locală l-a așteptat în stația următoare și atunci i-au cerut iar să se legitimeze. A fost iar recalcitrant și s-a luat măsura chemării truperlor de intervenție", a explicat Lucian Iftene, șeful Poliției Locale Bacău.

"La oamenii cu pătrunjel, la ăștia sare!"

O femeie, revoltată de controale și de modul în care s-a desfășurat acțiunea de verificare a respectării regulilor, i-a acuzat pe polițiștii locali că nu umblă după "interlopi", ci după oamenii cu "pătrunjel".

În cele din urmă, șoferul a primit două amenzi de câte 500 de lei, pentru refuz de legitimare și nepurtarea măștii în mijloacele de transport.

Alte două persoane, printre care și bărbatul care a filmat totul, au fost amendate cu 500, respectiv 490 de lei, pentru proferarea de expresii jignitoare și oprire neregulamentară în stațiile mijloacelor de transport.

Imediat după incident, Poliția Locală din Bacău a transmis că a pornit o anchetă internă cu privire la modul în care au acționat polițiștii.

"Urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la incidentul petrecut astăzi, 02.07.2020, în stația de autobuz din zona Bisericii Precista, din municipiul Bacău, vă aducem la cunoștință următoarele: În urma unei acțiuni cu caracter preventiv care avea drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la purtarea măștii de protecție în spațiile închise, acțiune efectuată în mijlocele de transport în comun din municipiul Bacău, agenții Poliției Locale Bacău au observat că șoferul autobuzului nu purta mască. Urmare a solicitării de a se legitima, șoferul a refuzat închizând ușile autobuzului, prinzându-i agentului mâna și plecând de la fața locului. Agenții instituției noastre s-au deplasat în următoarea stație, moment în care șoferul autobuzului a refuzat în continuare să se legitimeze devenind recalcitrant și agresiv verbal. În sprijinul colegilor a fost chemat un alt echipaj de polițiști locali pentru calmarea acestuia.  În cele din urmă a fost legitimat ca fiind  O. C. în vârstă de 60 ani din Bacău, șofer în cadrul Societății de Transport Public Bacău, care a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei pentru refuz de legitimare conform Legii nr. 61/1991 și cu amendă în valoare de 500 lei pentru nepurtarea măștii în mijloacele de transport în comun conform Legii nr. 55/2020.  De asemenea, au mai fost sancționați L.V.C, cu amendă în valoare de 500 lei conform Legii nr. 61/1991 pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare la adresa agenților și B.M cu amendă în valoare de 490 lei pentru proferare expresii jignitoare și oprire neregulamentară în stațiile mijloacelor de transport în comun. Totodată, în cadrul instituției a fost declanșată o anchetă internă cu privire la modul de intervenție a polițiștilor locali", se arată în comunicatul autorităților.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Șofer de autobuz din Bacău, încătușat pentru că nu purta mască și a refuzat legitimarea: "Ce înseamnă asta, ne omoară de vii!" (Video)