Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SCANDALUL Hexi Pharma a ajuns la DNA. Sunt audiaţi martori şi se pregăteste un dosar pe corupţia din spitale

Scandalul dezinfectanţilor diluaţi, care a condus deja la demiterea unui ministru şi la închiderea firmei Hexi Pharma, a ajuns şi în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

de Redactia Observator

la 16.05.2016 , 12:19

Scandalul dezinfectanţilor diluaţi, care a condus deja la demiterea unui ministru şi la închiderea firmei Hexi Pharma, a ajuns şi în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Site-ul tolo.ro notează că DNA audiază martori şi pregăteşte un dosar pe corupţia din spitale, fiind vizate autorităţile sanitare care au favorizat Hexi Pharma.

"Parchetul General va înainta pe pista diluării biocidelor, iar DNA va deschide un dosar pe corupția spitalelor și a autorităților sanitare care au favorizat Hexi Pharma contra banilor negri”, explică o sursă judiciară felul cum își vor împărți competențele și dosarele.

Articolul continuă după reclamă

"Agenții Hexi Pharma, dar și directorul general erau oamenii care aranjau lucrurile cu managerii spitalelor și ai sistemului. Dar nu doar șefii luau bani. Când venea camionul cu produse de la Hexi până și portarul lua 200 de lei, cam asta era reputația firmei!”

Potrivit sursei citate, situaţia este tensionată la firma Hexi Pharma, angajaţii aruncând vina pe patronul Dan Condrea pentru ceea ce se întâmplă.

"În firmă s-a produs o ruptură între Dan Condrea și restul lumii. Patronul vine, intră în birou și ceilalți abia îl bagă în seamă”, descrie o sursă a atmosfera din aceste zile din Hexi Pharma.

Concediați, oamenii de la Hexi Pharma denunță procurorilor aranjamentele din firmă.

Citeşte continuarea materialului pe tolo.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » SCANDALUL Hexi Pharma a ajuns la DNA. Sunt audiaţi martori şi se pregăteste un dosar pe corupţia din spitale