Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scenariu: Incendiu izbucnit la Spitalul Judeţean Galaţi, pe secţia de Ortopedie, cu 36 de răniţi. Cum a decurs exerciţiul

S-a declanşat planul roşu de intervenţie, noaptea trecută, la Spitalul Judeţean din Galaţi. Aproximativ 100 de pompieri, medici, jandarmi, polițiști, şi chiar soldați ai Batalionului 300, au intrat în acţiune după ce s-a anunţat că la etajul 5, pe Secţia de Ortopedie, a izbucnit un incendiu, iar zeci de pacienţi sunt răniţi. Din fericire, totul a fost doar scenariul după care s-a efectuat un exerciţiu pus la cale de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

de Adrian Obreja

la 28.04.2023 , 08:13

Exerciţiul a început la ora 22.00 cu apelul la 112. Imediat, spre Spitalul Judeţean Galaţi au pornit zeci de maşini de intervenţie. 100 de membri ai echipajelor de la pompieri, ambulanță, MApN, Poliție și Jandarmerie au intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiului și protejarea bolnavilor și angajaților aflați în spital. 

S-au ridicat chiar şi autoscările până la etajul 5. 36 de victime au fost găsite, salvate şi transportate la alte spitale din judeţ. 

Sinc Lt.col. Sion Catalin, ISU Galaţi: Exerciţiul a avut ca scop principal verificarea modului de acţiune, salvare, căutare şi intervenţia personalului de la locul de muncă, dar şi a forţelor participante la localizarea şi lichidarea incendiului.

Vezi și

Potrivit reprezentanților ISU Galați, pe timpul "intervenţiei", persoanele aflate în spital nu au fost evacuate. Au fost, însă, anunţate despre aplicația menită să testeze capacitatea de reacție și intervenție a instituțiilor abilitate. 

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Scenariu: Incendiu izbucnit la Spitalul Judeţean Galaţi, pe secţia de Ortopedie, cu 36 de răniţi. Cum a decurs exerciţiul