Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Schimbare majoră la înmatricularea autoturismelor, începând de anul viitor. Anunţ de ultimă oră despre ITP-ul pentru mașinile mai vechi de 12 ani

Camera Deputaților a aprobat un nou regulament pentru Inspecția Tehnică Periodică (ITP).

de Redactia Observator

la 22.11.2017 , 11:32

Camera Deputaților a aprobat marți un nou regulament pentru Inspecția Tehnică Periodică (ITP), care prevede, printre altele, că aceasta trebuie realizată anual pentru mașinile cu o vechime mai mare de 12 ani.

În aceeași, zi, Camera Deputaților a adoptat un alt proiect de lege prin care este introdusă noțiunea de suspendare a înmatriculării unui vehicul, ca parte a necesității de a armoniza legislația cu cea existentă deja în Uniunea Europeană.

Legea fusese aprobată de Guvern încă din luna august, iar acum mai are nevoie doar de promulgarea președintelui și publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare începând din 20 mai 2018, scrie profit.ro.

Articolul continuă după reclamă

Noua lege prevede că înmatricularea unui vehicul este suspendată în cazul în care ITP-ul este expirat sau anulat. În plus, înmatricularea va fi suspendată în cazul în care noul proprietar al mașinii nu solicită transcrierea dreptului de proprietate într-un interval de 90 de zile de la data achiziționării.

În prezent, termenul legal este de 30 de zile, însă neîndeplinirea acestuia nu atrage niciun fel de sancțiune. Cu alte cuvinte, prin noua lege nu mai este posibil ca noul proprietar să conducă mașina fără să transcrie dreptul de proprietate. În prezent, circulația cu o mașină care are înmatricularea suspendată se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte și cu reținerea certificatului de înmatriculare.

O altă noutate este că, până la intrarea în vigoare a legii, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor trebuie să realizeze o aplicație pe site-ul său oficial prin care să poată fi verificată rapid situația înmatriculării unei mașini și, dacă este cazul, motivul suspendării înmatriculării.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Schimbare majoră la înmatricularea autoturismelor, începând de anul viitor. Anunţ de ultimă oră despre ITP-ul pentru mașinile mai vechi de 12 ani