Scufundarea barjelor în Dunăre. Directorul centralei Cernavodă: Dacă eşuează, Unitatea 2, oprită în 5-7 zile
Romeo Urjan, directorul centralei nucleare de la Cernavodă, spune că în maximum o săptămână ar putea fi închis şi Reactorul 2 dacă operaţiunea Armatei de pe Dunăre nu va avea rezultatul scontat.
Urjan a precizat că detonarea stâncii Pârjoaia se traduce prin două zile în plus de funcţionare a centralei de la Cernavodă, dar scufundarea barjelor pentru devierea cursului Dunării va reprezenta de fapt operaţiunea principală. Dacă aici se va da greş, centrala se va opri într-o săptămână.
Scufundarea barjelor, operaţiunea decisivă de pe Dunăre
"Dacă nu reușește operațiunea cu scufundarea barjelor, în 5-7 zile vom fi nevoiți să oprim. Dacă operațiunea reușește, înseamnă încă 5-6 cm, deci 2-3 zile în plus de funcționare", a declarant Romeo Urjan la Antena 3 CNN.
Patru barje vor fi scufundate în apele Dunării, miercuri, 5 august, pentru a facilita direcţionarea debitului către Centrala Nucleară de la Cernavodă. Specialiştii afirmă că, după dislocarea stâncii Pârjoaia, s-a obţinut iniţial o stabilizare a nivelului apei, mai exact o stopare a scăderii acestuia, iar apoi o uşoară creştere, cu doi centimetri.
"După 14.00 se estimează că va avea loc scufundarea barjelor. Până la acea oră (14.00) se va încărca ultima barjă", au precizat oficialii Apele Române. Marţi după-amiază, specialiştii anunţau că "nivelul Dunării în zona Cernavodă este staţionar, în urma dislocării stâncii obţinându-se iniţial o stabilizare (în sensul stopării scăderii nivelului cu 2 cm/zi), iar apoi o uşoară creştere cu 2 centimetri".
