Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Se dă startul la schi în Munții Șureanu. Închirierea echipamentului începe de la 50 de lei

Veşti bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cum în ultimele zile, ninsorile au acaparat întreaga ţară, miercuri se deschide oficial sezonul de schi din Munţii Şureanu. În tot acest timp, administratorii domeniului schiabil fac ultimele pregătiri pentru a-i întâmpina pe turişti aşa cum trebuie. Într-o altă parte a ţării, într-un sat de la poalele Munţilor Locvei, prima zăpada a adus bucurie pe chipurile celor mici, care au ieșit deja la săniuş. 

de Redactia Observator

la 27.11.2023 , 08:46

Dacă anul trecut sezonul de schi a început abia în luna ianuarie, acum Domeniul Schiabil Şureanu îşi deschide porţile mai devreme. În doar două zile, turiştii vor putea încălța clăparii, pentru a se bucura de cele 12 pârtii.

Se dă startul la schi în Munții Șureanu

Florin Mihălţan, reprezentant domeniul schiabil: Cu pregătirile suntem în grafic. Lucrăm la amenajarea pârtiilor, care vor fi date în folosinţă la începutul sezonului. Sperăm ca în continuare vremea să ţină cu noi. Să ne putem desfăşura activităţile fără probleme.

Vezi și

Iar cei care vor să se bucure de domeniul schiabil, dar nu au echipamentele proprii, aici găsesc tot ce au nevoie.

Pe acelaşi subiect

Ioana Oltean, administrator centru de închiriere: Aşteptăm turiştii cu mare drag şi cu echipamente pregătite. La noi preţurile sunt 50 de lei un echipament de schiuri, clăpari, beţe şi 75 de lei cu cască şi ochelari, echipament bun rectificat. 

Pregătiri intense au fost şi în unităţile de cazare.

Dan Sabău, administrator pensiune: Aici, în satele de vacanţă Poarta Raiului şi Luncile Prigoanei, toate spaţiile de administraţie publică sunt pregătite.

Unii turişti au furat deja startul.

Turist: Am venit venit pentru o mică plimbare. Cu ocazia asta, mi-am zis să văd puţin pârtiile, stratul de zăpadă, care din câte observ este foarte consistent. Aşteptăm cu mare drag miercuri să schiem.

Într-un alt colț de ţară, la poalele Munţilor Locvei, cei care s-au bucurat de ninsorile din ultimele zile, au fost bineînţeles copiii. La lăsarea serii, prichindeii au ieşit la săniuş pe uliţele satului.

Turist: Cea mai mare bucurie a copiilor e zăpada şi sărbătorile de iarnă. Ne-am bucura foarte mult dacă ar ninge şi ar fi la fel zăpada şi de Crăciun şi de Anul Nou.

În ambele zone, stratul de zăpadă măsoară peste 20 de centimetri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Se dă startul la schi în Munții Șureanu. Închirierea echipamentului începe de la 50 de lei