Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Seară plină de emoţie, la Deva: „De operă live, de asta ne-a fost dor”

Ultima seară a festivalului Opera Nights le-a oferit iubitorilor de operă momente unice. Peste 600 de spectatori veniţi la Deva au savurat Traviata lui Verdi, una dintre cele mai apreciate opere ale lumii. Soliştii, corul, balerinii şi orchestra au încântat publicul până în miez de noapte.

de Laura Oană

la 01.08.2022 , 08:01

A fost o seară plină de emoţie la Deva. Spectatorii s-au bucurat din plin pe acordurile uneia dintre cele mai populare opere - "Traviata".

Povestea tragică de dragoste spusă atât de bine de Verdi şi interpretată magistral a impresionat publicul.

Spectator: “Sună foarte bine, este foarte frumos şi are o rezonanţă plăcută.”

Vezi și

După doi ani de pauză, festivalul s-a putut organiza din nou

Pe acelaşi subiect

În premieră opera a fost montată în curtea interioară a Palatului Administrativ.

Spectator: “Locaţia este superbă, clădirea este o clădire de patrimoniu, o clădire care are aproape 100 de ani şi se potriveşte perfect cu tot ceea ce se întâmplă în seara asta aici.”

Spectator: “De operă live. De asta ne-a fost dor. Şi de lume, şi de energie, şi să ne întâlnim din nou cu toţii.”

Laurenţiu Nistor, preşedinte Consiliul Judeţean Hunedoara: „Am constatat că lumea, mai ales după cei doi ani de pandemie, este dornică să asculte muzică, să vadă spectacole, este un lucru excepţional.”

Seara s-a încheiat cu un foc de artificii iar publicul a aplaudat în picioare minute în şir.

Laura Oană Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Seară plină de emoţie, la Deva: „De operă live, de asta ne-a fost dor”