Antena Meniu Search
x

Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei". Mii de credincioşi, aşteptaţi la slujba oficiată de ÎPS Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, va oficia, joi, Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei", mii de credincioşi fiind aşteptaţi la manifestările prilejuite de cinstirea Sfântului Apostol Andrei, transmite news.ro

de Redactia Observator

la 29.11.2023, 18:12

Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei". Mii de credincioşi, aşteptaţi la slujba oficiată de ÎPS Teodosie
Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei". Mii de credincioşi, aşteptaţi la slujba oficiată de ÎPS Teodosie

Sfântul Andrei 2023. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat că, joi, de la ora 8.30, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei" din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa, iar la slujba religioasă urmează să fie prezenţi şi alţi preoţi. 

De asemenea, mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe şi în acest la manifestările prilejuite de cinstirea Sfântului Apostol Andrei. 

Cine a fost Sfântul Apostol Andrei

Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul României şi cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.

Pe acelaşi subiect

Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită "crucea Sfântului Andrei". Moaştele sale au fost duse la Constantinopol în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul sfântului apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.

În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt cu cruce roşie, fiind cinstit în toată Patriarhia română, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost numit Ocrotitor al României. În anul 2012, 30 noiembrie a devenit zi de sărbătoare legală.

Când a ajuns Sf. Andrei pe pământ dobrogean

Conform scrierilor teologice şi istorice, Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi acolo, unde a găsit trei preoţi păgâni care slujeau în peşteră, geţi de neam, cunoscuţi sub numele Innal, Rimmal şi Pinnal. Peştera este situată în Dealul Urluiului, la 4 kilometri de localitatea Ion Corvin şi aproximativ 80 de kilometri de Constanţa.

Conform tradiţiei, aici s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei, fiind considerată primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre şi poarta de pătrundere a creştinismului pe teritoriul României. 

I-a botezat în apa unuia din izvoarele care curge lângă peşteră (pârăul Cuzgun), după care au fost hirotoniţi ca preoţi creştini. Izvoarele se văd şi astăzi, iar localnicii şi pelerinii le consideră izvoarele cu apa cea mai bună din tot cuprinsul Dobrogei. Acest loc a devenit o adevărată vatră monahală, cunoscută bine în zonă, aşa cum demonstrează toponimia locului. Pădurea care adăpostea sihăstria s-a numit în popor sfântă, iar valea din împrejurimi Valea Călugărilor.

Peştera şi izvoarele, redescoperite în 1943

În primăvara anului 1943, peştera şi izvoarele au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrău, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist cu studii la Sorbona. În acelaşi an s-au început lucrările de amenajare a peşterii şi a incintei. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat un platou pentru slujbe. La 30 iulie 1944, Episcopul Chesarie Păunescu a sfinţit locul, redându-l cultului, redevenind loc de închinare şi de rugăciune, aşa cum a fost în decursul vremurilor.

Greutăţile războiului au dus însă, încetul cu încetul, la uitarea peşterii şi la intrarea ei în ruină. Starea ei de degradare s-a accentuat odată cu desfiinţarea forţată a Episcopiei de Constanţa, în anul 1948, şi transferarea Episcopului Chesarie şi a administraţiei eparhiale la Galaţi. 

Abia în cursul anilor 1986-1989, prin grija arhiereului Lucian Florea, pe atunci vicar episcopal la Galaţi, au fost curăţate intrarea şi interiorul peşterii. Turla de piatră a fost înălţată până la un metru deasupra pământului, ca să nu intre în peşteră apa ce se scurgea de pe deal.

Pe 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari

În vara anului 1990, doi vieţuitori de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Victor Ghindăoanu şi monahul Nicodim Dincă, care era de fel din partea locului, din satul Zorile, au sosit în Dobrogea cu gândul de a reface vechea vatră monahală. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Tot atunci s-a turnat fundaţia noului paraclis. 

În primăvara anului 1994, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca Sf. Andrei să fie socotit ocrotitorul Dobrogei. Sfântul Andrei este acum ocrotitorul României, al Rusiei, al Greciei şi al Scoţiei.

Între 1998-2002 au fost executate lucrările de construcţie la biserica mare, o adevărată catedrală împodobită la exterior cu mozaicuri impresionante şi la interior pardosită cu marmură, iar în anul 2006, biserica a fost sfinţită de către IPS Teodosie.

În acest sfânt lăcaş se păstrează o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei, adusă din Grecia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei". Mii de credincioşi, aşteptaţi la slujba oficiată de ÎPS Teodosie