Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sfârșit cumplit pentru o tânără de 22 de ani, în Arad. A murit călcată de tren, în mașină, după o clipă de neatenție

O tânără de 22 de ani a decedat, marţi după-amiază, după ce mașina pe care o conducea a fost lovit de locomotiva unui tren, la trecerea peste calea ferată din zona localităţii arădene Nădab. Autoturismul a fost târât circa 100 de metri, după impact.

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 18:24

UPDATE 18:20 - Trenuri cu întârziere după accidentul mortal din Arad

CFR SA: Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 11 ianuarie 2022, în jurul orei 16.00, ca urmare a neasigurării de către conducătorul auto la trecerea la nivel cu calea ferată, situată între stațiile Nădab – Șimand, s-a produs lovirea unui autoturism de către trenul privat Interregional 10501, care circulă în relația Timișoara Nord – Oradea.

Din informațiile transmise de la locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul Interregional nu au fost răniți, accidentul rutier soldându-se cu decesul unui pasager din autoturism.

Vezi și

Trenurile afectate de acest incident şi care aşteaptă redeschiderea circulaţiei şi  finalizarea a cercetărilor de la fața locului, de către organele abilitate, sunt următoarele:

R 3474 Arad - Chișineu Criș, care staţionează în Șimand de la ora 16:36;

IR 1533 Timișoara Nord -Satu Mare, care staţionează în Șimand de la ora 17.38;

R 3116 Oradea - Timișoara Nord, care staționează în Nădab de la ora 17:34.

Menționăm faptul că, toate trenurile staționate temporar, până la finalizarea cercetărilor de la locul accidentului rutier, sunt alimentate cu energie electrică și căldură.

Campania Națională de Căi Ferate CFR cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că reluarea traficului este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate de organele abilitate la fața locului.

Trenul circula pe ruta Timişoara - Oradea, iar şoferiţa, care era singură în autoturism, nu ar fi acordat prioritate trecerii garniturii feroviare. "Din cercetări a reieşit că o femeie de 22 de ani, din localitatea Nădab, care conducea un autoturism pe DN 79, a intrat în coliziune cu un tren regional care se deplasa dinspre Timişoara spre Oradea. În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei autoturismului, care se afla singură în vehicul", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Pentru extragerea autoturismului de sub locomotivă şi a victimei din autovehicul au intervenit echipaje de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Niciun călător din tren şi nici mecanicii de locomotivă nu au suferit răni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Sfârșit cumplit pentru o tânără de 22 de ani, în Arad. A murit călcată de tren, în mașină, după o clipă de neatenție