Observator » Evenimente » Şi-a ucis fratele pentru o datorie de 200 de lei, apoi s-a predat poliţiei. Crimă oribilă în Capitală

Video Şi-a ucis fratele pentru o datorie de 200 de lei, apoi s-a predat poliţiei. Crimă oribilă în Capitală

Denisa Dicu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.01.2026, 13:45 | Modificat la 07.01.2026, 13:46

Întâmplare neobişnuită, noaptea trecută, în Secţia 7 de poliţie din Capitală. Un bărbat a mers să se predea şi le-a mărturisit agenţilor că şi-a omorât fratele. Agenţii s-au dus la locul indicat, o casă din apropiere şi au constatat că bărbatul a spus adevărul.

După ce şi-a mărturisit crima, bărbatul de 39 de ani a fost audiat de poliţişti şi le-a explicat anchetatorilor că s-a certat cu fratele său din cauza unei datorii de 200 de lei. După ce şi-ar fi bătut fratele, acesta a plecat de acasă, iar când s-a întors l-a găsit fără suflare.

Individul a fost reţinut pentru 24 de ore

În acel moment nu a vrut să sune la 112, ci a preferat să-şi facă bagajele şi să se predea la cea mai apropiată secţie de poliţie. Le-a spus agenţilor ce s-a întâmplat, adresa locuinţei, iar când poliţiştii au ajuns acolo au constatat că totul este adevărat.

Articolul continuă după reclamă

Individul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.