Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Singura şcoală din România în care meniul elevilor e făcut de un nutriţionist. Reamenajarea cantinei a costat 23.000 de euro

Salată cu spanac, fresh de portocale şi budincă de chia este meniul la modă într-o şcoală de stat din Timişoara, singura din ţară care a înlocuit cantina cu o cafeterie cochetă. După un început ezitant, elevii au început să renunţe în pauze la chipsuri şi sucuri acidulate şi se bucură de mâncarea cu care îi tentează un nutriţionist.

de Iulia Pop

la 03.02.2023 , 20:39

"Tranzacţia" are loc într-o școală de stat din România. Pentru o gustare sănătoasă, elevul plătește cu cardul. O lecție practică de nutriție și de educație financiară la masa de prânz, predată zilnic la Colegiul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timișoara, unde învaţă 1.400 de elevi, de la clasa pregătitoare până la a 12-a.

Peda Fresh Corner are aproape 70 de locuri. Elevii de la Pedagogic sunt îmbiaţi cu un meniu creat special pentru ei de un nutriţionist, ca să îi ajute să se dezvolte fizic armonios şi să se concentreze la cursuri.

Reamenajarea a costat 23.000 de euro

Vezi și

Nicoleta Lupașcu, nutriționist: M-am folosit de anumite trucuri, de ceea ce ştiu că. copiilor le place, cum sunt pastele. Şi atunci, am folosit paste integrale, dar ca să mă asigur că primesc pentru bâlbâială proteine şi grăsimi bune. am îmbunătăţit acele paste cu parte de ou, cu parte de brănzeturi MUSCA de la mozarella la hallumi cu piept de pui şi bineînţeles cu "tona" de legume.

Pe acelaşi subiect

Plusul de gust a venit din acele dressinguri, acele sosuri care n-au nicio legătură cu maioneza sau ketchup-ul. Obiceiurile alimentare greşite sunt reparate la cafeterie. Jumătate dintre părinţii care au răspuns unui studiu spun că dau copiilor chipsuri şi sticksuri ca gustare, iar 4 din 10 mezeluri sau crenvurşti. Elevii de la Pedagogicul din Timişoara sunt încântaţi de meniul lor.

Nici deserturile nu au fost uitate. O dată pe saptămână elevii au în meniul de la cafeterie clătite şi gogoși. Vedeta este, însă, alta. Directoarea colegiului a avut ideea cafeteriei şi recunoaşte că s-a inspirat din occident. 23.000 de euro a costat reamenajarea.

Claudia Munteanu, director colegiu: Noi ne-am gândit să nu mai o numim, daca spatiul e atractiv si frumos, să nu se mai numească, aşa ca pe vremuri, cantina şcolii. Am fost într-un proiect Erasmus şi am văzut în Spania că au acele cafeterii. Am văzut şi în alte ţări, sigur nu pe aceleaşi principii. Nu am copiat adliteram, am adaptat.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Singura şcoală din România în care meniul elevilor e făcut de un nutriţionist. Reamenajarea cantinei a costat 23.000 de euro