Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șofer de ambulanţă, amendat în Alba după ce a forțat trecerea peste calea ferată cu bariera coborâtă

Un șofer de ambulanță din județul Alba a fost amendat cu peste 1.800 de lei și a rămas fără permis, după ce a trecut cu autospeciala SMURD peste o trecere de cale ferată cu barierele coborâte. Incidentul s-a petrecut în Aiud, în timp ce echipajul se deplasa la un caz, cu semnalele luminoase și sonore pornite. Polițiștii care se aflau chiar în spatele autospecialei au aplicat sancțiunea, după finalizarea intervenției.

de Redactia Observator

la 09.06.2025 , 12:27

Șoferul unei ambulanțe din Alba, sancționat după ce a trecut pe sub barieră cu semnalele pornite Șofer de ambulanţă, amendat în Alba după ce a forțat trecerea peste calea ferată cu bariera coborâtă - Shutterstock | Imagine ilustrativă

Un şofer de ambulanţă care se deplasa la un caz, a fost amendat cu peste 1.800 de lei şi a rămas şi fără permis de conducere, după ce a pătruns pe o trecere la nivel cu calea ferată, în Aiud, deşi barierele erau coborâte, scrie News.ro.

"La data de 8 iunie 2025, poliţiştii din Aiud au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1822,5 lei, precum şi măsura reţinerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile, unui bărbat de 31 de ani, din comuna Lopadea Nouă, care, la aceeaşi dată, a condus o autospecială SMURD, pe strada Gării, din municipiul Aiud", anunţă IPJ Alba.

Autospeciala se afla în misiune cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, iar conducătorul acesteia a pătruns pe trecerea la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere, acestea fiind coborâte, nefiind respectate prevederile art. 61, pct.2, din OUG 195/2002, explică poliţiştii.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a fost observat de către un echipaj de poliţie care se afla în coloana de maşini staţionate la barieră, în spatele autospecialei. 

"Sancţiunea a fost aplicată conform art. 138, alin. (1), lit. a, din HG 1391/2006, ulterior soluţionării accidentului rutier la care au intervenit cele două echipaje", precizează IPJ Alba.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Șofer de ambulanţă, amendat în Alba după ce a forțat trecerea peste calea ferată cu bariera coborâtă