Un şofer român, erou la Paris, pe o autostradă unde a avut loc un grav accident de circulaţie
Un şofer român e erou la Paris, după ce a a reuşit să salveze victima unui accident pe o autostradă din apropierea capitalei franceze. Prezenţa de spirit a românului a făcut să fie evitată o tragedie.
Un şofer român e erou la Paris, după ce a a reuşit să salveze victima unui accident pe o autostradă din apropierea capitalei franceze. Prezenţa de spirit a românului a făcut să fie evitată o tragedie.
Un tânăr din Zalău ce lucrează ca şofer în Franţa a acordat primul ajutor unui bărbat de 40 de ani, după un accident grav pe o autostradă de lângă Paris, în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială plină de butelii de gaz, scrie sportulsalajean.ro.
Adrian Mica este un tânăr de 25 de ani din municipiul Zalău, care de câţiva ani lucrează ca şofer în Franţa. Joi după-amiază, în jurul orei 15.00, conducea o autoutilitară pe Autostrada A4, când a fost martorul unui grav accident rutier, în care au fost implicate un autoturism Renault şi un camion ce transporta butelii de gaz.
Astfel, în timp ce rula pe sensul opus, şoferul de pe Renault a aţipit la volan şi a intrat în spatele autospecialei. Impactul a fost unul violent, astfel că buteliile au căzut ca şi popicele pe drum pe lângă celelalte maşini aflate în trafic, existând oricum posibilitatea unei explozii.
- Încă o tragedie în Vrancea, pe "şoseaua morţii"! Un bătrân a fost spulberat, după ce a pătruns cu maşina pe...
- Marturia şoferului de TIR distrus de foc în accidentul din Bihor. Trei tineri au murit carbonizaţi într-un BMW
- Apel disperat al tatălui unuia dintre tinerii morţi carbonizaţi în accidentul din Bihor către toţi şoferii
De cealaltă parte, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, deşi între cele două sensuri exista un parapet solid de aproximativ un metru!
Maşina a trecut aproape transversal pe celălat sens şi s-a oprit pe banda de urgenţă, undeva în faţa românului aflat la volan.
Fără să stea prea mult pe gânduri, zălăuanul s-a dat jos din autovehicul şi s-a îndreptat de urgenţă spre autoturismul avariat, în care se afla o singură o persoană, şoferul în vârstă de 40 de ani.
Adrian Mica i-a acordat acestuia primul ajutor, după care a decuplat bateria pentru evitarea producerii unui incendiu.
Din fericire, şoferul de pe Renault a scăpat ca prin minune cu răni superficiale la mâini, în timp ce şoferul de pe autospecială a avut un şoc puternic.
"Când am observat grozăvia, m-am dus repede la maşina ce zburase pur și simplu peste parapetul care delimita autostrada. M-am asigurat că nu are dureri la spate, căci răni vizibile nu avea deloc, nici măcar un strop de sânge, doar o arsură pe mână de la airbag. Apoi, am luat borna de pe baterie să nu existe pericol de explozie. I-am zis că e ziua lui norocoasă, că la ce accident a fost e aproape imposibil să rămâi teafăr! Chiar i-am zis ca de acum încolo să îşi sărbătorească ziua de naștere pe data de 18 Octombrie, deoarece s-a născut a doua oară! Până la urmă, am făcut un lucru banal, un lucru firesc. Sunt un om simplu, care am fost martor la un accident și am vrut să ajut. Asta ţine de umanitate”, a declarat Adrian Mica pentru Ştiri din Sălaj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰