Observator » Evenimente » Șofer de TIR în stare de șoc, după accidentul de la Jilava

Șofer de TIR în stare de șoc, după accidentul de la Jilava

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.04.2019, 09:59 | Modificat la 06.04.2019, 10:47

Un șofer de TIR a intrat în stare de șoc, imediat după accidentul de la intrarea în Jilava, acolo unde o autoutilitară cu muncitori a fost proiectată în două autocamioane.

Un șofer de TIR a intrat în stare de șoc, imediat după accidentul din Jilava, acolo unde o autoutilitară cu muncitori a fost proiectată în două autocamioane, aflate într-o parcare.

Pe imaginile filmate de reporterii Observator se poate observa cum bărbatul țipă și își strigă părinții, evident tulburat după accidentul în care și-a pierdut viața o persoană. 

În cele din urmă, pentru a-l calma, polițiștii au fost nevoiți să-l pună la pământ și să-l încătușeze. Chiar și acele momente, șoferul nu realizează ce se întâmplă și continue să-și strige părinții.

Articolul continuă după reclamă

Accident grav lângă Jilava. Un mort și mai mulți răniți grav

Un om a murit, iar alţi opt au fost răniţi, din care şase foarte grav, după ce o autoutilitară a fost proiectată în două TIR-uri parcate, la ieşirea din Jilava spre localitatea 1 Decembrie. În autoutilitară se aflau mai mulți muncitori care mergeau la serviciu.

Conform martorilor, şoferul unui autoturism care mergea paralel cu autoutilitara nu a văzut că şoferul acesteia voia să vireze la stânga, a intrat în plin în ea şi a aruncat-o violent în cele două TIR-uri.

Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spital.

Pe acelaşi subiect