Video Şoferii din Galaţi, lupte intense cu stratul de gheaţă. Un microbuz şi un autobuz au ajuns în şant din cauza poleiului
Ploaia îngheţată a pus stăpânire pe România. Şoselele şi maşinile au fost poleite în sticlă, iar şoferii s-au chinuit să pornească autoturismele, dar şi să facă faţă drumurilor devenite patinoare. La Galaţi, un autobuz şi un microbuz au derapat. 10 judeţe se află sub cod galben de polei până mâine dimineaţă.
Ploaia măruntă şi temperaturile sub 0 grade au îmbrăcat în sticlă mai multe oraşe din ţară. În Bucureşti, copacii, gardurile şi maşinile au fost complet acoperite de o pojghiţă transparentă. Şoferii au avut treabă mult înainte să poată pleca la drum. Deşi temperatura în Bucureşti este de 1 grad Celsius, ploaia a îngheţat, iar crengile copacilor sunt acoperite de gheaţă.
La Galaţi, şoferii s-au luptat cu stratul de gheaţă, dur ca o lamă. Asfaltul a fost sticlă, iar în nordul judeţului, un microbuz şi un autobuz au derapat şi au ajuns în şant din cauza poleiului. Nu au fost victime, din fericire. Drumarii au intervenit şi au împrăştiat nisip şi sare în mai multe localităţi. În Vaslui, mai multe drumuri s-au transformat în patinoar. Mai multe maşini au derapat, iar microbuzele şcolare nu au putut ieşi pe teren.
Până mâine dimineaţă, la Buzău este cod galben de polei. "Am format trei echipe de la Instituţia Prefectului, au plecat pe teren în această dimineaţă la ora 7:30 pentru a verifica şi monitoriza modul de acţiune şi starea drumurilor", a declarat prefectul judeţului Buzău, Marian Ţiclea. În total, în zece judeţe sunt anunţate ploi şi lapoviţă şi codul galben de polei se menţine până mâine la ora 6.
Freezing rain, un fenomen periculos
Freezing rain sau ploaia îngheţată este un fenomen spectaculos periculos. Pe lângă probleme din trafic, poate duce la ruperea crengilor, a cablurilor electrice, iar mijloacele de transport necesită degivrare.
"Peste ţara noastră a pătruns o masă de aer mult mai rece. Iar aerul cu temperaturi scăzute are densitate mai mare, este mult mai greu şi din acest motiv circulă în apropierea solului. Totodată obligă aerul mai rece să se ridice în altitudine, aşadar precipitaţiile care cad din nori sunt sub formă de ploaie, dar picăturile se suprarăcesc pe măsură ce se apropie de sol, iar când se depun pe obiectele aflate pe suprafaţa terestră depun o pojghiţă de gheaţă transparentă", a spus meteorologul Simona Căpşună.
Cel mai intens fenomen de freezing rain a fost în urma cu patru ani, la sfârşitul lunii ianuarie, când a afectat întreg sud-estul ţării. În Capitală, ploaia îngheţată a făcut ravagii: mii de copaci au fost puşi la pământ, iar doi oameni au fost striviţi de arborii prăbuşiţi. Cablurile încărcate cu gheaţă au doborât stâlpi de înaltă tensiune şi peste 700 de maşini au fost avariate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰