Şoferiţă de 25 de ani, posibilă sinucidere pe A1, după o ceartă cu soţul. S-a înfipt cu maşina în spatele unui camion
Tragedie, duminică seara, pe autostrada A1. O tânără de 25 de ani a murit, după ce a intrat intenţionat cu autoturismul în spatele unui camion care circula în faţa ei.
Nenorocirea a avut loc puţin după ora 23:00, la km 438 al autostrăzii Deva-Nădlac. Tânăra circula dinspre localitatea Margina spre Timişoara. La un moment dat femeia a intrat în plin într-un camion care circula în faţa ei. Supărarea ei ar fi pornit de la o ceartă pe care ar fi avut-o cu soţul.
Din nefericire, medicii nu au putut decât să declare decesul tinerei. Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
"La data de 30.10.2022, în jurul orei 23:15, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe A1, sens de mers Margina-Timișoara, la km 438, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, în vârstă de 25 de ani, a condus un autoturism pe banda 1, dinspre localitatea Margina înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu rutier, condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care se afla în mișcare pe banda 1 de circulație.
În urma evenimentului a rezultat, din nefericire, decesul femeii, aceasta fiind singură în autoturism. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier", au transmis poliţiştii într-un comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰