Video Spectacol culinar cu reţete tradiţionale, în Mehedinţi. Festivalul a inclus și un târg de meșteșuguri
Rețetele păstrate cu grijă în caietele bunicilor au devenit vedetele unui festival gastronomic. Evenimentul a reunit preparate din bucătăria românească, sârbească și cehă în Mehedinți, într-o comună de pe malul Dunării. Mirosurile îmbietoare au transformat zona într-un adevărat paradis culinar.
Ceaune pline cu mâncare sârbească, fasole cu cârnaţi, saramură de crab şi pomana porcului. Toate, gătite ca la carte, după reţete vechi, care aduc aminte oricui de copilărie. "Când eram copil, bunicul meu pescuia cu barca şi au venit nişte musafiri de la Timişoara şi rapid le-a făcut o saramură prăjită pe o tablă", spune un bărbat. Tentaţi de miros, oamenii nu au putut rezista şi au încercat toate felurile de mâncare.
Organizatorii spun că astfel de evenimente păstrează vie identitatea locului
Preparatele au ajuns şi în farfuriile unui juriu format din reprezentanţi HoReCa. "În primul rând, ne gândim la gust, apoi aspectul pe care îl au produsele. Care este povestea care stă în spatele acestor preparate, dacă sunt autentice de la noi din localitate, dacă s-au păstrat reţetele vechi", a declarat Rosemarie Delia Cocoană, membru juriu. Pe lângă mâncarea care lasă gura apă, festivalul a inclus și un târg de meșteșuguri tradiționale.
Organizatorii spun că astfel de evenimente păstrează vie identitatea locului şi transformă gastronomia într-o atracție turistică tot mai apreciată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
