Marele mister al focarului de hantavirus. Cât de îngrijorați ar trebui să fim de tulpina Andes

Autorităţile din Argentina încearcă să afle cum a apărut focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră MV Hondius, după ce doi turişti olandezi au murit în urma infectării. Oficialii susţin că, deocamdată, nu pot confirma locul în care s-a produs contaminarea, în timp ce experţii caută urme ale virusului în zonele vizitate de pasageri şi analizează posibilitatea transmiterii între oameni la bordul navei.

de Redactia Observator

la 08.05.2026 , 11:02

Marele mister al focarului de hantavirus. Cât de îngrijorați ar trebui să fim de tulpina Andes Nava de croazieră MV Hondius este ancorată într-un port din Praia, Capul Verde - Profimedia

"Până în prezent, şi având în vedere informaţiile furnizate până acum de ţările implicate şi de organismele naţionale implicate, nu se poate confirma originii contagiunii", a indicat ministerul argentinian al Sănătăţii într-un comunicat, la finalul unei reuniuni cu reprezentanţii din domeniul sanitar din cele 24 de provincii ale ţării, potrivit Agerpres.

Autorităţile încearcă să afle unde s-au infectat turiştii olandezi

Cu o zi înainte, ministerul a anunţat că monitorizează traseul celor doi pasageri olandezi de pe vas care au decedat, un cuplu care a călătorit timp de patru luni între Argentina, Chile, Uruguay şi din nou în Argentina începând cu 27 martie, înainte de a se îmbarca la bordul MV Hondius, la 1 aprilie.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul reuniunii de joi, "au fost examinate antecedentele, precum şi datele colectate privind traseul cazului index (zero, n.r.) de la intrarea sa în ţară, în noiembrie", a precizat ministerul.

Provinciile au împărtăşit rezultatele muncii lor menite să "identifice itinerariul călătorilor pe teritoriile lor".

În ziua anterioară, ministerul a indicat că "nu s-a confirmat faptul că infectarea s-a produs în Argentina", adăugând că provincia Ţara de Foc (Tierra del Fuego), din extremitatea sudică, de unde a plecat MV Hondius, nu a semnalat "niciun caz de hantavirus" de la introducerea notificării obligatorii, în 1996.

Specialiştii caută rozătorul purtător al virusului Andes

Autorităţile sanitare din ţară au anunţat, însă, că în curând vor fi trimişi experţi la Ushuaia pentru a captura şi a analiza rozătoare, în căutarea unei "posibile prezenţe a virusului".

Echipe de la Institutul Malbran din Buenos Aires, o referinţă naţională în materie de boli infecţioase, se vor deplasa "în zonele ascociate traseului" cuplului olandez.

Juan Petrina, directorul Centrului de Epidemiologie din provincia Ţara de Foc, a precizat joi pentru AFP că va fi cercetată eventuala prezenţă a unui rozător purtător al virusului.

Şobolanul cu coadă lungă, principalul vector, în special al tulpinii Andes (n.r. Anzi - ţine de originea rozatoarei, Munţii Anzi), detectată la pasagerii navei Hondius, nu este prezent în Ţara de Foc, a reamintit Petrina.

În schimb, atât pe teritoriul chilian, cât şi pe cel argentinian, se găseşte o subspecie a aceluiaşi animal, iar capacitatea acesteia de a fi vector face obiectul unei dezbateri ştiinţifice, a subliniat specialistul.

OMS: turiştii au vizitat zone unde trăieşte specia purtătoare a virusului

Joi, şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a precizat că acest cuplu de olandezi călătorea în cadrul unei vacanţe de "observare a păsărilor, care includea vizite la locuri unde este prezentă specia de şobolan cunoscută drept purtătoare a virusului Andes".

Hantavirusul este endemic în mai multe regiuni din Argentina, cu o medie de puţin sub o sută de cazuri pe an în ultimii ani şi o incidenţă mai mare în provinciile din extremitatea nord-vestică. Tulpina Andes este, însă, prezentă în provinciile patagoniene din sud, Chubut, Rio Negro şi Neuquen.

Cum se poate răspândi hantavirusul

Virusul se răspândește, de obicei, prin intermediul rozătoarelor, oamenii fiind infectați după ce inhalează particule virale din urina, excrementele sau saliva acestora, informează BBC.

Croaziera vizitase zone izolate, bogate în faună sălbatică, astfel că un pasager ar fi putut intra în contact cu virusul atunci sau chiar înainte de îmbarcarea pe navă.

Experții au observat, în focare anterioare, că tulpina Andes se poate transmite între oameni prin contact foarte apropiat, iar specialiștii în sănătate cred că unele dintre infectările de la bordul navei MV Hondius s-ar fi putut transmite de la o persoană la alta.

Chiar și navele de croazieră de lux au spații relativ aglomerate sau restrânse, unde oamenii împart cabine și zone de luat masa - locuri în care infecțiile se pot răspândi ușor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a indus vreodată în eroare Inteligenţa Artificială?
Observator » Ştiri externe » Marele mister al focarului de hantavirus. Cât de îngrijorați ar trebui să fim de tulpina Andes